Leonardo DiCaprio revine pe marile ecrane într-un film despre criminalul Charles Manson

Actorul american Leonardo DiCaprio va juca într-un film despre criminalul Charles Manson pe care îl va regiza Quentin Tarantino, programat pentru lansare în vara anului 2019, informează Variety. Leonardo DiCaprio – care nu a mai apărut în niciun film de la „The Revenant”, de Alejandro G. Iñárritu, pentru care a primit un premiu Oscar pentru interpretare în 2016 – va juca în acest lungmetraj rolul unui actor în vârstă rămas fără slujbă.

În film va mai juca Margot Robbie, în rolul actriţei Sharon Tate, care, la momentul în care a fost asasinată de membri ai sectei lui Charles Manson, în 1969, pe când era însărcinată în opt luni şi jumătate, era soţia regizorului Roman Polanski.

Leonardo DiCaprio va juca în filmul despre criminalul Charles Manson

Quentin Tarantino îşi mai doreşte ca în acest film, al nouălea din cariera sa, să joace şi Tom Cruise, dar şi Al Pacino. Acţiunea filmului, care nu este o biografie, potrivit lui Tarantino, se situează în anul 1969, surse declarând pentru presa de profil că lungmetrajul va surprinde atmosfera acelor timpuri tumultuoase. Acesta este primul film lansat de Tarantino fără ajutorul Weinstein Company, după scandalul sexual în care a fost implicat Harvey Weinstein, cofondatorul companiei de producţie.

Filmul despre Charles Manson, care deocamdată nu are un titlu oficial, este programat pentru lansare pe 9 august 2019, la 50 de ani după ce membrii sectei acestuia au ucis mai multe persoane, inclusiv pe Sharon Tate. Charles Manson a murit în noiembrie 2017, la vârsta de 83 de ani, din cauze naturale, în penitenciarul din California unde a fost închis peste 40 de ani, după ce a fost găsit vinovat, în 1971, alături de patru dintre discipolii săi, de uciderea a şapte persoane. Iniţial, Manson a fost condamnat la moarte, însă pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viaţă.