Legea insolventei persoanelor fizice a fost votata miercuri in plenul Camerei Deputatilor, care este for decizional.
Actul normativ a primit unda verde cu 309 voturi pentru, zero voturi impotriva si trei abtineri. El va fi trimis presedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Legea insolventei persoanelor fizice a primit aviz favorabil, marti, in Comisia Juridica din Camera Deputatilor.
Ana Birchall, care a initiat proiectul, a mentionat de curand ca ofera „un ajutor real romanilor de buna-credinta, care sunt sufocati de datorii, are la baza analiza legislatiei si a practicii judiciare din 12 state”, principalul avantaj fiind acela ca de la momentul deschiderii procedurii insolventei se suspenda orice procedura de executare silita si nicio alta procedura de executare silita nu mai poate fi inceputa.
Pe scurt, legea prevede ca un debitor care nu isi mai poate achita datoriile sa poata fi „ajutat” cu un plan de rambursare pe cinci ani sub supravegherea unei comisii de insolventa.
„Va fi constituita o comisie de insolventa, cel mai probabil alcatuita din reprezentanti ai anumitor autoritati, cum ar fi ANPC, BNR etc., care va monitoriza modul de rambursare a datoriilor. Daca cineva nu va fi de acord cu procedura stabilita in cadrul acestei comisii, atunci se poate face contestatie si se merge in instanta.
Astfel, degrevam instantele de o serie de dosare, iar debitorul, care va putea propune modul de rambursare a datoriilor, pentru ca are acest drept, nu va mai fi nevoit sa astepte o lunga perioada de timp ca sa ia instanta o decizie”, a explicat de curand Ana Birchall.
Impact de miliarde de lei
Asociatia Romana a Bancilor a estimat, la sfarsitul lunii martie, ca impactul aplicarii Legii insolventei persoanelor fizice in Romania se ridica la circa 3,5 miliarde de lei.
Florin Danescu, presedintele executiv al ARB, a atras atentia asupra faptului ca „mirajul” acestei legi ar putea determina anumiti clienti, care pana acum au fost buni platnici, sa nu isi mai achite datoriile, in asteptarea unei reduceri a sarcinii fiscale.
La randul sau, guvernatorul BNR Mugur Isarescu a sustinut ca masura va ajuta clientii in negocierile cu bancile, dar a atras atentia ca trebuie sa fie „o lege buna”.
sursa: ziare.com