Lavinia Pârva și Ștefan Bănică sunt în culmea fericirii. Cunoscuta cântăreață l-a făcut pe solistul rock n roll tată pentru a treia oară, după ce în urmă cu mai bine de o săptămână a născut un băiețel superb și sănătos, căruia cei doi i-au ales numele Alexandru.
Chiar dacă continuă să țină chipul fiului său ascuns de ochii curioșilor, Lavinia Pârva a hotărât să împărtășească o fotografie fanilor săi, dornici de a-l cunoaște pe micuțul Alexandru Bănică. În imagine este surprins băiețelul nou-născut, în timp ce doarme liniștit în căruciorul său.
Frumoasa brunetă a profitat de vremea prietenoasă și a ieșit la aer curat, împreună cu micul său prinț, în grădina vilei în care locuiește. În fotografia postată pe o cunoscută rețea de socializare, nu este dezvăluit chipul băiețelului, însă aceasta surpinde piciorușele mezinului familiei.
În vîrstă de 34 de ani, Lavinia Pârva trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Ștefan Bănică Junior. Cei doi și-au unit destinele în vara anului 2017, nunta având loc în mare secret, departe de ochii curioșilor, iar pe 16 mai, frumoasa vedetă a adus pe lume primul copil al cuplului, pe Alexandru Bănică.
„Sunt fericit pentru că a venit pe lume fiul meu cel mai mic, haios și sănătos, Alexandru Bănică. Eu și soția mea vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi în această perioadă, pentru faptul că ne-ați respectat intimitatea și pentru toate mesajele frumoase” , a transmis Ștefan Bănică Junior pe contul personal de Facebook, la scurt timp după ce soția sa a născut. Îndrăgitul artist de muzică rock n roll mai are un băiat, Radu, din relația cu Camelia Constantinescu,dar și o fetiță, Violeta, în urma mariajului cu fosta prezentatoare TV Andreea Marin, cunoscută sub numele de „Zâna Surprizelor”.