L-am găsit pe Nanu, fiul Mirabelei Dauer pe care cântăreaţa l-a pierdut în 1980! Cum arată tânărul acum şi ce mesaj îi transmite mamei lui

Ionuţ Cataramă    Catalin Nae   
în Monden
24/09/2019, 08:41
L-am găsit pe Nanu, fiul Mirabelei Dauer pe care cântăreaţa l-a pierdut în 1980! Cum arată tânărul acum şi ce mesaj îi transmite mamei lui GALERIE FOTO

Mirabela Dauer este, fără doar şi poate, una dintre cele mai importate figuri din întreaga istorie a muzicii uşoare româneşti. În spatele succesului profesional şi al zâmbetului omniprezent cu care şi-a obişnuit fanii pe scenă, există însă o poveste de viaţă de-a dreptul cutremurătoare.

L-am găsit pe Nanu, fiul Mirabelei Dauer

Povestea Mirabelei începe cu lupta pentru afirmarea artistică, un tată exigent şi o căsătorie la 18 ani, pe care a ales-o pentru a scăpa de stricteţea impusă de casa părintească. De primul ei soţ, Willi Dauer, Mirabela se desparte după o scurtă perioadă de timp şi se recăsătoreşte cu regizorul Dan Traian Popovici. Fiul lor, Dan Alexandru Popovici, zis Nanu, s-a născut la câteva zile după cutremurul din 1977.  Despre căsnicia cu al doilea soţ, artista a susţinut că a fost „una amară”, pentru că soacra nu o accepta, iar bătăile pe care i le administra soţul erau frecvente.
La divorţ, Traian Popovici a susţinut că şi-a surprins soţia înşelându-l cu un chitarist, în timp ce se afla la mare pentru un concert. Mai mult, acesta a adus şi martori la proces, instanţa hotărând astfel ca Nanu, pe atunci în vârstă de doi ani, să rămână în grija tatălui. Lucrul acesta s-a răsfânt nu doar asupra Mirabelei, care a suferit enorm pentru pierderea copilului, ci şi pentru tatăl ei care, de durere, a murit. „Tatăl meu a parlizat din cauza asta. El îl adora pe Nanu. Când mi-au luat copilul şi a văzut ce tristă eram, atâta tristreţe a adunat în el…S-a întors cu faţa la perete şi a murit.”, a povestit, la un moment dat artista.

Cântăreaţa şi-a revăzut copilul pentru prima dată de la despărţire abia când acesta avea 12 ani. Până atunci, Alexandru fusese crescut de noua soţie a lui Traian Popovici. Până când Nanu a împlinit 18 ani, Mirabela i-a plătit acestuia pensie alimentară, dar întâlnirile lor erau din ce în ce mai rare. Fiul artistei spunea că are numai amintiri neplăcute cu aceasta. „Eu nu o consider pe Mirabela mama mea, ci o solistă de muzică uşoară care îmi este datoare cu nişte bani”, spune Nanu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×