Mirabela Dauer este, fără doar şi poate, una dintre cele mai importate figuri din întreaga istorie a muzicii uşoare româneşti. În spatele succesului profesional şi al zâmbetului omniprezent cu care şi-a obişnuit fanii pe scenă, există însă o poveste de viaţă de-a dreptul cutremurătoare.
Povestea Mirabelei începe cu lupta pentru afirmarea artistică, un tată exigent şi o căsătorie la 18 ani, pe care a ales-o pentru a scăpa de stricteţea impusă de casa părintească. De primul ei soţ, Willi Dauer, Mirabela se desparte după o scurtă perioadă de timp şi se recăsătoreşte cu regizorul Dan Traian Popovici. Fiul lor, Dan Alexandru Popovici, zis Nanu, s-a născut la câteva zile după cutremurul din 1977. Despre căsnicia cu al doilea soţ, artista a susţinut că a fost „una amară”, pentru că soacra nu o accepta, iar bătăile pe care i le administra soţul erau frecvente.
La divorţ, Traian Popovici a susţinut că şi-a surprins soţia înşelându-l cu un chitarist, în timp ce se afla la mare pentru un concert. Mai mult, acesta a adus şi martori la proces, instanţa hotărând astfel ca Nanu, pe atunci în vârstă de doi ani, să rămână în grija tatălui. Lucrul acesta s-a răsfânt nu doar asupra Mirabelei, care a suferit enorm pentru pierderea copilului, ci şi pentru tatăl ei care, de durere, a murit. „Tatăl meu a parlizat din cauza asta. El îl adora pe Nanu. Când mi-au luat copilul şi a văzut ce tristă eram, atâta tristreţe a adunat în el…S-a întors cu faţa la perete şi a murit.”, a povestit, la un moment dat artista.
Cântăreaţa şi-a revăzut copilul pentru prima dată de la despărţire abia când acesta avea 12 ani. Până atunci, Alexandru fusese crescut de noua soţie a lui Traian Popovici. Până când Nanu a împlinit 18 ani, Mirabela i-a plătit acestuia pensie alimentară, dar întâlnirile lor erau din ce în ce mai rare. Fiul artistei spunea că are numai amintiri neplăcute cu aceasta. „Eu nu o consider pe Mirabela mama mea, ci o solistă de muzică uşoară care îmi este datoare cu nişte bani”, spune Nanu.