Ăreședintele României Klaus Iohannis a lansat un mesaj ferm după rezultatele parțiale! Acesta a transmis că războiul este încă departe de a fi câștigat și că dușmanul comun, PSD, trebuie să fie învins în totalitate. „Un pas enorm înainte. Sigur, rezultatele oficiale vor veni mâine, însă datele de exit poll arată deja că milioane de români din țară și diasporă au votat pentru proiectul nostru, pentru o Românie normală și pentru a continua procesul important de schimbare în bine a țării.
Am crezut in români și în implicarea lor. Participarea lor e o mare bucurie pentru democratia din România. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat increderea lor. În primul rând liberalilor, dar si tututor votanților de dreapta, adică celor care nu cred într-un partid anume, dar își doresc ce ne dorim și noi, o Românie normală. Lupta noastră comună nu ține de o etichetă de partid, este pentru îndepărtarea totală a PSD-ului de la putere, pentru că PSD să nu mai țină România captivă și prizonieră în trecut.
Am făcut un pas mare în această direcție. Nu este pasul deciziv, mai este de lucru. Acești ani au fost ani de luptă, ani de rezistență și am ținut piept împreună asalturilor deosebit de agresive ale PSD-ului. Dacă nu ne-am fi opus, PSD reușea să destructurze tot ce a construit România în acești ani. România se întorcea în anii 90, poate nici n-am mai fi avut alegeri, fiindcă asta vrea PSD-ul dacă nu este oprit, și noi i-am oprit.
La europarlamentare a început și la referendum. Atunci românii au arătat că nu mai doresc PSD, doresc calea europeană și o lume dreaptă. O apreciere deosebită pentru munca depusă de noul guvern liberal. Pentru turul 2 le spun celor care au fost în stradă ca să apere statul de drept. Le spun veniți la vot pentru ca lupta să nu fi fost în zadar.
Celor care își doresc spitale, străzi, autorstrăzi, le spun veniți la vot ca să înlăturați PSD definitiv de la putere și să facem împreună toate aceste lucruri. Celor care nu mai doresc să le plece copiii și nepoții dințară, le spun, veniți la vot”, a transmis Klaus Iohannis