Klaus Iohannis anunță că Ludovic Orban va fi propunerea sa de premier dacă trece moțiunea de cenzură. Președintele are și un plan de rezervă pentru anticipate

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
28/01/2020, 09:26
Klaus Iohannis anunță că Ludovic Orban va fi propunerea sa de premier dacă trece moțiunea de cenzură. Președintele are și un plan de rezervă pentru anticipate
Klaus Iohannis îl va propune în continuare pe Ludovic Orban pentru postul de premier. Sursa foto: hepta.ro

Klaus Iohannis a vorbit pe larg despre strategia sa în cazul în care moțiunea de cenzură pregătită de liderii Partidului Social Democrat va avea câștig de cauză în Parlament. Chiar dacă actualul Guvern va fi demis, președintele va continua să îl propună pe Ludovic Orban pentru postul de premier, în ciuda vocilor, deloc puține, care susțineau contrariul.

Klaus Iohannis merge tot pe mâna lui Ludovic Orban dacă trece moțiunea de cenzură

Da! Și de data aceasta, și data viitoare tot pe domnul Ludovic Orban îl voi propune premier”, a răspuns șeful statului în momentul în care a fost chestionat în privința variantei sale pentru funcția de premier. Totodată, președintele este hotărât să declanșeze alegeri anticipate, așa că a pus deja la punct strategia pentru eventualitatea în care moțiunea de cenzură nu va trece.

Întotdeauna există un plan B”, a mai declarat șeful statului în cadrul conferinței de presă susținute luni, fără a oferi, însă, alte detalii în privința pașilor pe care îi va urma în vederea organizării scrutinului înainte de termen, mai ales că nici premierul Orban nu pare tentat să demisioneze pentru a facilita acest demers.

PSD va depune moțiune de cenzură. Liderul deputaților a făcut anunțul

De cealaltă parte, strategia social-democraților este clară. Aceștia vor depune în cel mai scurt timp o moțiune de cenzură, după cum a anunțat liderul deputaților din cadrul formațiunii politice, Alfred Simonis. Acest lucru se va produce de îndată ce liberalii își vor asuma răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi.

După citire, după angajarea răspunderii Guvernului de miercuri sunt trei zile până când poate fi depusă moţiunea de cenzură. Deci vineri va trebui depusă această moţiune de cenzură”, a declarat liderul deputaților social-democrați, exprimându-și convingerea că acest demers va avea șanse de reușită.

Avem numărul de semnături pentru a fi depusă şi avem şi numărul de voturi, cred eu, pentru a adopta această moţiune de cenzură şi pentru a demite Guvernul Orban, atât pentru încălcarea acestor reguli democratice, cât şi pentru incompetenţa de care a dat dovadă în aceste trei luni.

Spuneam că este un Guvern toxic care trebuie demis. Sunt absolut convins că parlamentarii, colegii mei din grupurile parlamentare ale Partidul Social Democrat, vor fi prezenţi şi vor vota pentru moţiunea de cenzură, înţelegând necesitatea ca acest guvern să fie demis”, a mai spus Alfred Simonis.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×