Klaus Iohannis a fost externat! Conform unui comunicat transmis de Adiministrația Prezidențială, ”președintele este apt pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției”. Pe scurt, omul de la cârma țării a suferit o intervenție deloc dificilă la umărul stâng. Acum, acesta se simte mult mai bine, astfel că medicii au decis să-l externeze. Șeful Statului a fost internat și operat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”. În acest moment, pentru a se putea recupera complet fizic, urmează un tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie. Președintele, în tot acest timp, nu s-a delegat atribuțiile, așa că va reveni extrem de curând la muncă. De acest lucru ne asigură Administrația Prezidențială. ”Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, se arată în comunicatul trimis de instituție.
De asemenea, și unul dintre reprezentanții unității spitalicești a confirmat faptul că Șeful Statului se simte extrem de bine după intervenție. ”În cursul dimineții de astăzi, 26 octombrie a.c., președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost externat din Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), cu recomandări medicale privind planul de recuperare fizică, elaborat post-operator intervenției artroscopice minim invazive, practicate la umărul stâng”, a informat presa unul dintre reprezentanții spitalului.
În anul 2016, acesta a mai fost operat, însă la urmărul drept. Potrivit informațiilor apărute în presă, problemele de sănătate ale membrelor superioare sunt cauza hobby-ului său: tenisul. În acel moment, medicii au expus procedura prin care a trecut președintele țării. Acesta a fost operat pentru ”împingerea subacromial drept”, ”bursită subacromială dreaptă”, cât și ”leziune de tendon supraspinos”.