Karmen, fiica lui Adrian Minune, a anunțat că ea și iubitul său, Bogdan Căplescu, vor avea un băiețel. Vedeta a dezvăluit sexul bebelușului într-un interviu în care a vorbit despre visul de a deveni mamă. În plus, a realizat și un pictorial sexy cu burtica de gravidă.
„În procent de 90% ni s-a zis că va fi băiat, dar nu pot să mă pronunț 100% până când nu primesc acest procent de la doamna doctor. Eu îmi doresc băiat, părinții iubitului meu își doresc fată, tata își dorește fată, iar mama își dorește băiat. Bobo, în schimb, e când așa, când așa. Azi își dorește băiat, deoarece consideră că e mai bine să ai băiat, însă mâine își dorește fată, pentru că fetele sunt mai iubărețe. Nu contează ce va fi, sănătos să fie, îl vom iubi necondiționat, așa cum și părinții noștri au făcut-o cu noi”, a declarat Karmen Simionescu, pentru revista Viva!.
Ea a mărturisit că și-a dorit foarte mult să fie mamă. „Am făcut în jur de 16 teste, pentru că nu îmi venea să cred, el deja era 100% sigur. Eu continuam să zic că nu are cum, dar nu pentru că nu îmi doream, ci pentru că era șocul prea mare. Eu mi-am dorit foarte mult acest copil și când am văzut, abia așteptam să mă bucur, însă era un șoc, nu puteam să scot niciun cuvânt, nu îmi venea să cred”, a marturisit fata lui Adrian Minune.
Karmen Simionescu ar urma să nască la jumătatea acestui an. Ea s-a cuplat cu Bogdan Clăpescu după ce a ieșit dintr-o relație cu peste doi ani cu Bogdan Daragiu. Tânăra are 21 de ani și va fi una dintre mămicile tinere din showbiz.
„E o nouă etapă despre care sunt sigură că va fi cea mai frumoasă sau, cel puțin, una dintre cele mai frumoase. Să fii mamă e ceva unic și, mai ales, pentru prima oară e ceva ce nu știi cum va fi. Când ești însărcinată, e un proces în care te pregătești pentru ceva ce nici tu nu cunoști, sunt foarte multe semne de întrebare, dar sunt sigură că voi face față cu brio următoarei etape din viața mea și știu că va fi una superbă”, a spus Karmen.