O judecătoare va mătura străzile din Alba Iulia! Magistratul a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii! Cristina Nicoară, magistrat în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, a fost condamnată, pentru ucidere din culpă, la 3 ani după un accident rutier. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!
Judecătoarea Cristina Nicoară a lovit, în 2014, pe trecerea de pietoni un bărbat, care a decedat la spital. La momentul respectiv ea era vicepreşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia. Bărbatul în vârstă de 68 de ani, care traversa strada prin loc marcat şi semnalizat corespunzător, a fost acroşat de un autoturism condus de Cristina Nicoară. În urma impactului, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Alba unde a murit la o săptămână după accident.
Judecătoarea condamnată să măture străzile poate face recurs
“În baza art.396 alin.2 Cpp condamnă inculpata NCG pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.192 alin 1 şi 2 Cp la pedeapsa de 2 ani închisoare. Conform art.91, 92 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei anterior menţionate pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. (…) Conform art.93 alin.2 cp obligă inculpata să frecventeze un program de de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. In baza art. 93 alin. 3 Cp, pe durata termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la Primăria municipiului Alba Iulia sau Biblioteca Judeţeană Alba”, se arată în soluţia pe scurt publicată de instanţă.
Decizia nu este însă definitivă. Ea poate fi contestată în termen de 10 zile. Apelul va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea de Apel Cluj a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la exceptia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.35 din OUG 192/2002, invocată de inculpată.