Actriţa Jennifer Garner a dezvăluit pe o reţea de socializare ce face pentru a-şi recăpăta trupul care a consacrat-o în serialul de acţiune „Alias”. Starul de la Hollywood se pregăteşte în prezent pentru rolul din thriller-ul „Peppermint”, în care interpretează o mamă care caută răzbunare după ce soţul şi copilul ei sunt împuşcaţi într-o parcare.
Actriţa a postat pe Instagram rutina sa zilnică pentru a intra în formă: „Reţeta pentru a transforma o mamă într-o eroină de acţiune. O doză zilnică de o oră de Bodybysimone, 50 de căni de cafea şi trei minute de crioterapie. Mult noroc tuturor”.
Jennifer Garner dansează, face Kickbox şi apelează la crioterapie
Uite ce face mai exact Jennifer Garner în fiecare zi pentru a slăbi şi a-şi tonifia trupul:
Dansează! Exerciţiile propuse de Simona de la Rue, pe care le execută timp de o oră, sunt o combinaţie de dans cardio şi exerciţii cu greutăţi. Actriţa combină exerciţiile cu Kickbox şi sărituri pe trambulină.
Cafea. Mai mult ca sigur, Garner a exagerat când a spus că bea 50 de căni de cafea pe zi, dar este adevărat că, atunci când bei cafea înainte să faci sport, ai mai multă energie, iar metabolismul lucrează mai intens, arzând grăsimile.
Crioterapia. Cum ar fi să scăpaţi de câteva kilograme în doar 30 de minute? Posibil, spun inventatorii crioterapiei. După câteva şedinţe la minus 170 de grade Celsius, clienţii ar slăbi şi ar întineri, datorită terapiei la frig. Trebuie încercat, dacă aveţi posibilităţi materiale. Lipoliza prin criogenie este folosită în clinicile europene de profil, bucurându-se de succes atât în rândul femeilor cât şi al bărbaţilor. Ţesuturile grase de sub piele sunt mai vulnerabile la temperaturi scăzute în comparaţie cu celelalte ţesuturi din jur, precum pielea şi muşchii. În timp, după efectuarea acestei terapii, celulele grase mor, iar organismul le elimină natural, prin procesele metabolice.