Deputatul USR Iulian Bulai revine în prim plan pe facebook. Bulai a publicat o filmare cu felul în care arăta Sala Atrium de la Biblioteca Națională a României, după petrecerea găzduită în această locație cu ocazia Revelionului.
„O locație autentică pentru petrecerea Revelionului. Plină de mizerie, vandalizată, practic, după Revelion”, își începe cuvântarea Bulai, la o postare care a atras multe reacții vehemente cu privire la modul în care Ministerul Culturii a administrat Biblioteca Națională.
Bulai se arată deranjat de „chermeza” care a avut loc de revelion la Biblioteca Națională: „Nu mi-am imaginat niciodată că Biblioteca Națională a României, care-și împarte sediul cu Ministerul Culturii, e o „locație autentică“ pentru „un revelion de poveste“, cu Delia et co. Promovat pe Facebook ca fiind organizat nu se știe de cine – poate de Biblioteca Națională însăși, deși ultima dată când am verificat, nu ăsta era obiectul ei de activitate.
În obiectul de activitate nu scrie deloc, dar deloc!, că BNR se ocupă de chermeze. Nici că face viței la proțap pe scările Ministerului, de Ziua Națională, pe muzică de nuntă. Nici că noaptea, când nu e revelion, Biblioteca are program de discotecă în Sala Atrium, cu sute de oameni înghesuiți, care beau pe rupte.”
Bulai cere o reacție și din partea ministrului Culturii: „Mă-ntreb: dlui ministru Gheorghiu nu-i miroase a mâncare în Minister? N-a văzut niciodată gunoaiele și urmele de vomă rămase pe aleile din jurul clădirii? Nu se-ntreabă ce se-ntâmplă dacă se-ntâmplă ceva? Hidranți, pompieri, cărțile din depozite. În general, ce trebuia să-nvățăm după Colectiv.”
„Pentru directoarea Carmen Mihaiu n-am întrebări. Doar uitați-vă cum arăta Sala Atrium a Bibliotecii Naționale pe 1 ianuarie 2020. Și cam cum arată „atmosfera“ de club de noapte, în restul anului, în acest „templu al culturii, patrimoniului și educației“. Aștept însă scuze – cetățenilor care finanțează Biblioteca Națională – pentru toată această nesimțire”, a mai scris Bulai.
Iulian Bulai a ajuns să aibă notorietate după o postare controversată de Crăciun, în care a comparat-o Nașterea Domnului și Fecioara Maria cu conceptul de „mamă-surogat” din zilele noastre. Pentru acea postare, Bulai a primit și critici din partea BOR.