Iulia Vântur, despre prețul celebrității după ce a devenit faimoasă în India: „Simțeam că am fost lovită de tren”

Dan Suta   
în Stiri mondene
08/11/2019, 13:59
Iulia Vântur, despre prețul celebrității după ce a devenit faimoasă în India: „Simțeam că am fost lovită de tren”
Iulia Vântur a vorbit despre cum i s-a schimbat viața după ce a cunoscut succesul în India. Sursa foto: Instagram

Iulia Vântur se bucură de un succes orbitor în India. Fosta vedetă PRO TV a muncit și muncește din greu pentru filmele și spectacolele în care joacă, iar sacrificiile nu sunt deloc puține. A fost nevoită să se acomodeze cu ritmul infernal în care lucrează artiștii și cu o cultură cu totul diferită de cea în care a crescut, cea indiană. Vedeta a povestit într-un interviu pentru revista Unica despre cum i s-a schimbat viața în ultimii ani.

Iulia Vântur, succes după succes

Iulia Vântur a demonstrat că orice vis se poate împlini, dar întotdeauna cu ambiție urmată de muncă asiduă. Iulia a ajuns de la Bollywood la Hollywood, iar drumul a fost unul greu. Fosta prezentatoare a emisiunii Dansez pentru tine joacă un rol în serialul american „Jack Stall Dead”, iar de curând a început un mega-turneu de concerte în Statele Unite ale Americii alături de artistul indian Mika Singh. Vântur a cântat deja în Kansas City, San Francisco și New Jersey, iar pe lista orașelor unde va face cu siguranță furori se numără New York, Phoenix și Detroit.

Vedeta a spus că a învățat foarte multe lucruri din experiența ei indiană, că ospitalitatea lor și dorința lor de muncă sunt unice din toate culturile pe care le-a întâlnit. „Muzica și dansul indian, mâncarea foarte delicioasă, m-am obișnuit să fiu înconjurată mereu de mulți prieteni acolo, să cântăm, să dansăm. Sentimentul că nu știu ce zi este și că oricum nu contează, pentru că în fiecare zi muncim, găsim și momente de relaxare, de respiro. Acolo nu am noțiunea de duminică sau luni. Trăiesc… prezentul!”, a povestit Vântur pentru unica.ro.

„Simțeam că am fost lovită de tren și că nu pot să mă reasamblez”

În producția cu care vedeta se mândrește o joacă pe Jo Joyce, un agent secret. Pentru acest rol s-a antrenat din greu: „M-am antrenat inițial în India, cu Gohar Khan, și în Londra cu Daniel Loccicero, care înțeleg că antrenează majoritatea starurilor de categoria A, de la Hollywood. Dorind să obțin rezultate cât mai bune, m-am antrenat inițial prea mult, mușchii îmi deveniseră prea rigizi, făceam antrenamente câte patru ore continuu. Apoi, în Londra, m-am antrenat specific pentru scenele din film. Diminețile erau cele mai dificile. Simțeam că am fost lovită de tren și că nu pot să mă reasamblez”.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×