Ioana Tufaru riscă să-și piardă copilul! Cum a reacționat fiica Andei Călugăreanu
Ioana Tufaru, fiica răposatei Anda Călugăreanu și a lui Dan Tufaru, riscă să își piardă copilul. Ioana, copilul și Ionuț, iubitul ei, trăiesc dintr-un salariu și un ajutor social pe care-l primesc lunar. Cei trei locuiesc într-o garsonieră pe care Gigi Becali le-a dăruit-o în urmă cu trei ani.
Fiica Andei Călugăreanu și iubitul ei fac tot posibilul să-i ofere micuțului Luca un trai cât mai decent cu putință. I-au pus la dispoziție un cămin, mâncare, haine, jucării și vacanțe de două ori pe lună la mare. Asta se întâmpla în această vară, când Ioana, Ionuț și Luca s-au fotografiat pe litoralul românesc, la plajă.
Cunoștințe ale Ioanei Tufaru afirmă că băiețelul acesteia nu beneficiează de condiții decente de trai pentru a se dezvolta corespunzător. Potrivit informațiilor din WOWbiz.ro, Ioana Tufaru și Ionuț îți cresc copilul în mizerie, iar Luca riscă să se îmbolnăvească în orice moment.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ar fi fost sesizată de către oamenii care au observat condițiile în care trăiește micuțul Luca. Când a auzit, Ioana Tufaru a dezmințit tot:
„Îmi pare rău ca lumea vorbeşte prostii, nişte tâmpenii fără margini despre familia mea. Trebuie să ai şi probe înainte să faci astfel de afirmaţii monstruoase. Fac în fiecare zi curaţenie în casă, spăl de câteva ori pe săptămână haine, cearceafuri, tot ce trebuie. Îmi iubesc copilul mai mult decât pot mincinoşii ăştia să-şi imagineze şi îl îngrijesc exact cum trebuie şi cum mi-au spus medicii.
Vă trimit poze cu el, să vedeţi cât este de solid şi vesel. Acum sunt cu el în parc. . Am fost de curând cu el la doctor, ca a avut roşu în gât. Acolo mi l-au cântărit, are 15 kilograme, o greutate perfectă pentru vârsta lui. Are poftă de mâncare, ar mânca non stop... Eu îi gătesc.
Îl duc la teatru în fiecare săptămână, vorbesc mereu cu el, sa înveţe cât mai multe cuvinte. Am fost de curând la un spectacol în memoria Mihaelei Runceanu si toţi artiştii l-au plăcut pe Luca si au zis că este un copil frumos şi foarte bine îmbrăcat. Doamne, n-aveţi idee cât de mult mă rănesc toate aceste răutăţi. Cea mai mare durere pentru o mamă este să-i zici că e iresponsabilă, neglijentă cu puiul ei.", a declarat Ioana Tufaru pentru WOWbiz.ro.