Învăţătoare de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, filmată în timp ce-şi umilea elevii, a fost condamnată la cinci luni de închisoare, cu o perioadă de graţie de 2 ani.
Învăţătoarea a fost condamnată la închisoare cu amânare. În cazul în care cadrul didactic încalcă legea în cei doi ani va ajunge după gratii pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Mai mult, învăţătoarea trebuie să facă muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile.
O învăţătoare de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca este acuzată de părinţi că obişnuieşte să-i umilească pe elevi şi să le adreseze vorbe grele. Părinţii care arată cu degetul spre învăţătoare au prezentat şi o înregistrare audio, care arată că femeia este violentă verbal cu elevii săi.
Ştiri de Cluj a obţinut o înregistrare audio, în care învăţătoarea Monica C. îşi varsă nervii pe un băieţel de 7 ani, din clasa întâi. La final îi instigă şi pe ceilalţi elevi să îl umilească în faţa clasei, pentru a-l „trezi”. Culmea, pe finalul înregistrării se poate auzi cum elevul răspunde, timorat, întrebărilor profesoarei şi face calculele matematice cerute.
„Mă, tu eşti nebun la cap? Unde dracu ai văzut… De ce scrii zero, mă, băiatule? Pune zero la rezultat. Mă, tu eşti normal la cap? Mă, tu eşti normal la cap, tu eşti întreg? Unde dracu ai văzut pus acolo? Tu nu eşti în stare să urmăreşti o dată cu noi? Mă, tu eşti normal, mă, băiatule (profesoara începe să ridice tonul)? Tu nu îţi poţi reveni la ritmul colegilor tăi? Du-te naibii în pregătitoare! Du-te în grădiniţă! Pleacă în pregătitoare! Incapabil să te concentrezi. Toţi sunt acolo, dar el e pe nicăieri. A scris trei imbecilităţi pe prima coloană. Mă, băiatule, tu eşti întreg? Unde îţi stă mă capul? Vino dracului la catedră să te păzesc ca pe un copil mic. Jumătate de creier ce eşti! Adu-ţi scaunul să fii supravegheat ca bebeluşii. Bebeluş!”, a strigat profesoara timp de aproape 2 minute.
Sursă: www.romaniatv.net
……………………………………………………………….
Învăţătoarea din Cluj care a şocat o ţară întreagă după ce au apărut înregistrările în care îşi umileşte elevii în ultimul hal cere acum clemenţă în faţa judecătorilor. Ea a spus joi în faţa instanţei că a plătit deja destul pentru greşelile făcute.
Dupa aproape 8 luni de la incident, femeia in varsta de 46 de ani a ajuns in fata unui judecator si l-a rugat sa fie indulgent. A platit deja, spune ea, pentru faptele sale.
Invatatoarea, care are acum aceeasi clasa de copii, ajunsi in clasa a II-a, a sustinut in fata judecatorului ca si-a primit pedeapsa cuvenita: timp de 6 luni salarul ei a fost diminuat cu 15%, dupa cum a decis inspectoratul scolar in urma scandalului declansat in martie.
Sursă: www.romaniatv.net