Intervenție de urgență la un liceu din județul Brașov, acolo unde un elev a fost victima unui accident foarte periculos. Un copil în vârstă de numai 12 ani a căzut de la 5 metri înălțime!
UPDATE: Oamenii legii spun că elevul s-a aruncat singur de la cinci metri înălțime
Un apel la 112 a alertat autoritățile din localitatea Răcădău. Apelantul a anunțat că un elev de 12 ani de la Liceul de Arte Plastice a căzut de la cel puțin cinci metri înălțime.
Intervenția este în plina desfășurare, autospeciala de Poliție având semnalele luminoase în funcțiune, iar din ambulanță a fost scoasă targa.
Băiatul de 12 ani a căzut pe scara interioară, de la 5 metri înălţime. Copilul este conştient, cu suspiciunea de fractură de femur şi dureri lombare.
„În jurul orei 12.40, Secția 4 Poliție Brașov a fost sesizată cu privire la producerea unui incident în interiorul unei unități de învățământ din municipiul Brașov.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, o persoană, în vârstă de 12 ani, care se afla în incinta unității școlare s-ar fi precipitat de la înălțime, peste o balustradă. Copilul, conștient, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a anunţat IPJ Braşov.
Vom reveni cu amănunte.