O serie de scrisori intime, trimise de Barack Obama primei sale iubite, au fost făcute publice! Acestea au fost puse la dispoziţia oamenilor care trec pragul bibliotecii Universităţii Emory din Atlanta! Un număr de nouă scrisori, care însumează 30 de pagini, trimise de Obama iubitei sale de la acea vreme, Alexandra McNear, au fost arhivate de Universitatea Emory şi au fost făcute publice pentru cercetători la Stuart A. Rose Manuscript, Archives and Rare Book Library, informează informează telegraph.co.uk.
Potrivit oficialilor, universitatea deţine aceste scrisori încă din anul 2014, dar nu le-a putut face publice până acum. Barack Obama a întâlnit-o pe Alexandrei McNear în perioada în care era student în California, tânăra fiindu-i colegă, înainte ca el să se transfere la Universitatea Columbia. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Cercetătorii de la Universitatea Emory au descris aceste scrisori drept ”lirice şi poetice” şi au spus că le vor folosi pentru a prezenta o imagine a lui Barack Obama ca student şi proaspăt absolvent. Potrivit BBC, scrisorile au fost trimise între anii 1982 şi 1984, cu cinci ani înainte ca Barack Obama să înceapă relaţia cu Michelle Obama.
”Mă gândesc adesea la tine, deşi rămân confuz în privinţa sentimentelor mele. Se pare că ne vom dori întotdeauna ceea ce nu putem avea; acest lucru ne uneşte; acest lucru ne ţine la distanţă unul de altul”, îi scria Obama lui McNear în 1983.
O profesoară de la Universitatea Emory, Andra Gillispie, a spus că, probabil, aceste scrisori nu sunt la fel de romantice ca primele pe care i le-a trimis Obama iubitei sale, fiind scrise în ultima parte a relaţiei lor. Andra Gillispie a mai spus, amuzată, că la acea vreme, Barack Obama a rupt o pagină din The New York Times în care apărea o recenzie la cartea „Becoming a Heroine”, de Rachel M. Brownstein, şi i-a trimis-o Alexandrei McNear, aceasta fiind parte din strategia lui de a îi face curte tinerei.
Potrivit directorului bibliotecii, Rosemary Magee, scrisorile dezvăluie ”felul în care un tânăr îşi caută identitatea şi sensul”.
Într-una dintre aceste scrisori, Obama a scris despre prietenii săi, care se pregăteau să preia o afacere de familie sau să se căsătorească, recunoscând că îi invidiază. ”Fără o clasă, o structură şi o tradiţie care să mă sprijine, într-un fel, alegerea de a urma o cale diferită mi se potriveşte. Singurul mod în care îmi pot potoli sentimentul de izolare este să îmi însuşesc toate tradiţiile şi clasele”, a scris el.
Fostul preşedinte american dezvăluia în acele scrisori că întâmpină probleme financiare şi, mai târziu, că se temea că locul său de muncă la Business International i-a ”provocat daune ireparabile în legătură cu propriile valori”.
Sursa: news.ro