Categorie: Autor:

Incredibil! Cine este marea câştigătoare de ieri de la Loto 6/49! Povestea incredibilă a unei femei din Târgu Jiu

Câştigătoarea marelui premiu din acest weekend,  în valoare de 1,375 milioane lei, adică peste 295.000 de euro, a ajuns în cursul zilei de astăzi la agenţia din Târgu Jiu unde a jucat biletul, pentru a afla ce va trebui să facă în continuare pentru a intra în posesia premiului.
 
Angajaţii Loto au fost uimiţi să afle că cea care a jucat a fost o pensionară de 84 de ani, cu o pensie de 900 de lei lunar, care a jucat pentru a o ajuta pe strănepoata ei din Anglia. Liliana, căci aşa se numeşte marea câştigătoare, locuieşte singură şi a fost ajutată de casiera Loto să completeze varianta simplă de bilet, pe care a plătit 4,90 lei.
 
Nepoata bătrânei lucrează ca asistent medical în Anglia, iar femeia ar fi vrut să o ajute şi pe ea cu ceva bani, însă iată că acum dispune de o sumă frumuşică.
 
„Am mai câştigat anul trecut câte 30 de lei şi m-am gândit că poate mă urmăreşte norocul. Am mers la agenţie, am ales nişte numere întâmplător şi am pus o variantă simplă. Speram să câştig patru numere, nu mai mult, ca să acopăr cheltuielile făcute de strănepoata mea pentru renovarea apartamentului, să acopăr cheltuielile şi să o aduc în ţără să aibă grijă de mine. Am stat toată iarna în frig, pentru a face economie la gaze. În prima lună am primit factură de 260 de lei, m-am speriat, nu îmi permiteam dintr-o pensie de 900 de lei, aşa că am decis să mă îmbrac mai gros”, a declarat Liliana pentru Mediafax. 
 
Femeii nu i-a venit să creadă când a ajuns la agenţia Loto şi i s-a confirmat că este câştigătoarea. Femeia a început să plângă de emoţie.
 
”Am jucat şi de Paşte la Loto, am sperat că o să câştig ca să îmi aduc strănepoata acasă. Să mă respecte şi să stea cu mine, să mă îngrijească. Nu ştiu cum o să ajung la Bucureşti să ridic premiul, trebuie să mă gândesc cum voi face. Încă nu am anunţat strănepoata, pentru că duminică nu am ştiut cât am câştigat, nici acum nu ştiu exact cât înseamnă. Eu copii nu am avut, iar strănepoata mi-a renovat apartamentul. De aceea făceam economii. Urmăresc şi în piaţă, să cumpăr tot ce este mai ieftin, ca să îmi ajungă banii. Am intrat râzând în agenţie, apoi am plâns, au fost lacrimi de bucurie”, a mai explicat marea câştigătoare.