Intervenţie riscantă la incendiul din Satu Mare, care a cuprins o sondă de gaze! Flăcările ard de mai bine de opt zile! Acum, în jur de 90 de pompieri se pregătesc să creeze un culoar prin îndepărtarea flăcărilor cu ajutorul tunurilor de apă, astfel încât specialiştii să ajungă la gura sondei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Adriana Pop, a declarat, luni, pentru Mediafax, că în ziua de Crăciun aproape 90 de pompieri din mai multe judeţe pregătesc o operaţiune de pătrundere la gura sondei.
Incendiul de la sonda de gaze nu a fost stins nici după 8 zile
După ce specialiştii vor ajunge, vor evalua situaţia, iar apoi se va lua soluţia tehnică de oprire a gazului pentru evitarea producerii unei explozii, în urma lichidării incendiului. „Pompierii au rolul să asigure protecţie specialiştilor în controlul sondelor care vor intra să identifice situaţia existentă. Astăzi (luni – n.r.) s-au încercat motopompele, se asigură necesarul de apă, s-a lucrat la amplasarea rezervoarelor de mare capacitate, primul bazin fiind deja umplut. Foarte mult a durat şi operaţiunea de montare a unor dale imense de beton, care au rolul de a consolida platforma de pe care vor acţiona utilajele. Debitul de apă trebuie să fie continuu, să se poată realiza un culoar de trecere prin flăcări până la gura sondei”, a spus Adriana Pop.
Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, de ISU Satu Mare, pompierii sunt pregătiţi să acţioneze pentru protecţia personalului desemnat să pătrundă la gura sondei, folosind tunuri de apă pentru realizarea unor perdele de protecţie.
„Menţionăm faptul că, după eliberarea capătului sondei, prin tăierea şi extragerea suprastructurii (turnul sondei) din focar, personalul specializat în controlul sondelor va evalua situaţia şi va stabili în ce măsură a fost afectată, precum şi modalitatea de captare a gazelor”, potrivit ISU Satu Mare.
Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului de la sonda de extracţie a gazului de la Moftinu Mare, având în vedere că focul arde violent şi nimeni nu se poate apropia de locul respectiv. Incendiul de la sonda de gaz, care a izbucnit în urmă cu opt zile, nu a fost lichidat deoarece există pericol de explozie după lichidarea lui, dacă nu va fi oprit gazul.