Incendiul care a cuprins o sondă de gaze din Satu Mare continuă, după zeci de ore de la izbucnire! Pompierii nu au intervenit deloc, de frica unei posibile explozii a gazului acumulat! Se aşteaptă venirea unor experţi din Canada! Incendiul, extrem de violent, a izbucnit dumunică noapte.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Adriana Pop, a declarat că un număr de 75 de pompieri cu 22 de autospeciale, veniţi din mai multe judeţe, au fost mobilizaţi pentru lichidarea incendiului de la sonda de gaze aflată pe câmp, în zona localităţii Moftinu Mare, însă nu s-a putut interveni deloc.
Incendiul continuă la sonda de gaze din Satu Mare cuprinsă de flăcări! Experţii vin din Canada!
„Din momentul sosirii forţelor de intervenţie şi până în prezent, arderea se realizează violent, cu flacără deschisă. Nu s-a intervenit pentru stingerea incendiului, din cauza existenţei pericolului de explozie, gazele subterane fiind sub presiune foarte mare. Decizia privind stingerea, respectiv privind modul de intervenţie post-stingere, se va lua după evaluarea făcută, cel mai probabil în cursul zilei de mâine (marţi – n.r.), de experţi canadieni solicitaţi în sprijin de către societatea deţinătoare a sondei afectate”, a precizat Adriana Pop.
Conform sursei citate, o mare parte din forţele de intervenţie au fost retrase, la faţa locului rămânând 13 subofiţeri cu patru autospeciale de stingere. Misiunea acestora este de a asigura zona, până la intervenţia de stingere. Experţii canadieni ar urma să ajungă în Satu Mare marţi după-amiază.