Incendiu devastator, în sectorul 4 din Capitală! Șase case au fost distruse. Imagini cumplite

Șase case din cartierul Apărătorii Patriei din sectorul 4 al Capitalei au fost devastate de un incendiu. Focul a izbucnit în noaptea dintre marți spre miercuri, în jurul orei 23:17. La scurt timp, Detașamentul de Pompieri Apărătorii Patriei a fost chemat la fața locului. Conform primelor informații apărute în dispeceratul ISUBIF, incendiul a ajuns la trei imobile. La fața locului au fost trimise șapte autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

La momentul ajungerii autorităților pe strada Măceșului, incendiul se manifesta, cu flacără și degajări mari de fum la șase case. De asemenea, a existat posibilitatea ca focul să se extindă și la alte patru imobile. Din cauza suprafeței mari acoperite de flăcări, dispozitivul de stingere a fost suplimentat cu alte șapte autospeciale de stingere, o ambulanță de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SMURD.

Incendiu, în sectorul 4 din Capitală

Doar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 55 de ani. Imediat, acesta a fost transportat la spitalul Sfântul Ioan. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproape 500 metri pătrați, afectând patru locuințe în proporție de 70-80% și alte două în proporție de 30%.

Incendiu la un azil de bătrâni

De asemenea, marți dimineață, 8 ianuarie, a izbucnit un incendiu la un azil de bătrâni din localitatea Vama, Suceava. Echipele de salvatori sosite la locul incidentului au evacuat imediat rezidenții, potrivit IGSU. Conform pompierilor, la sosirea echipajelor, arderea se manifesta doar la nivelul acoperișului și nu erau victime. ”Cei aproximativ 50 de bătrâni se află la parterul imobilului, iar echipele de salvatori procedează la evacuarea persoanelor.

Pentru asigurarea misiunii medicale de transport şi relocare a persoanelor evacuate a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Suceava”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Pentru această operațiune a fost activat Planul Roșu de Intervenție.