Imagini cutremurătoare din timpul atacului terorist din Noua Zeelandă. Atacatorul și-a fixat o cameră în piept și a filmat fiecare crimă comisă

Dan Stancu   
în Stiri de ultima ora
15/03/2019, 19:24
Imagini cutremurătoare din timpul atacului terorist din Noua Zeelandă. Atacatorul și-a fixat o cameră în piept și a filmat fiecare crimă comisă GALERIE FOTO

Unul dintre teroriștii care au comis atacul din Noua Zeelandă a filmat crimele cu o cameră de luat vederi și a făcut live pe Facebook. A rezultat un clip de 17 minunte cu imagini terifiante. Numărul morților a ajuns la 49, potrivit ultimului bilanț.

Imagini cutremurătoare din timpul atacului terorist din Noua Zeelandă. Detalii fără precedent

Potrivit dailymail.co.uk, australianul Brenton Tarrant a tras peste 100 de focuri de armă în oamenii aflați în moscheea Al Noor, din Christchurch, unde a intrat în jurul orei locale 13.30. Filmarea începe în momentul în care tânărul se urcă în mașină. Pe scaunul din dreapta se văd câteva arme. Ajuns la moschee, deschide focul asupra credincioșilor și stârnește panică în clădire.

În mai multe cadre, Brenton Tarrant calcă pe răniți și își încarcă arma cu calm, după care trage în ei pentru a se asigura că i-a ucis. La un moment dat, vede o persoană care alerga spre ieșire și, fără a sta prea mult pe gânduri, o împușcă mortal. Ulterior, iese și din moschee și, la scurt timp, se întoarce și face noi victime. Una dintre ele este o femeie, pe care o împuscă de două ori în cap.

Atacatorul și-a fixat o cameră în piept și a filmat fiecare crimă comisă
Atacatorul și-a fixat o cameră în piept și a filmat fiecare crimă comisă

Mesajul atacatorului din moschee

Spre finalul filmării, Brenton Tarrant își analizează „prestația” și spune, cu cinism: „Prea repede, ar fi trebuit să stau mai mult. Nu prea a fost timp să îi iau a țintă, erau prea multe ținte, prea mulți oameni, parcarea era plină”.

Despre Brenton Tarrant se știe că a fost inspirat de un terorist celebru, Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de oameni în 2011, în Norvegia. „Am venit în Noua Zeelandă să trăiesc aici temporar, cât să planific atacul și să mă antrenez”, a spus el, într-un manifest scris înaintea atacului.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×