Imaginea unui graffiti din Lituania face furori pe Internet. Desenul îi înfăţişează pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe candidatul republican la Casa Albă Donald Trump sărutându-se.
Noua operă de artă stradală aparţine unui lituanian şi a fost desenată pe peretele unui restaurant din capitala Vilnius.
Graffitiul reflectă, de fapt, complimentele pe care cei doi şi le-au făcut în ultima perioadă.
Liderul de la Kremlin l-a calificat pe Donald Trump drept „un om talentat”, în timp ce miliardarul s-a declarat flatat de aprecierile unui „om atât de respectat”, precum Vladimir Putin.
Sursă: www.dcnews.ro