Cel mai mare retailer mondial de mobilier și decorațiuni, Ikea, a anunțat că va concedia în masă. Se pare că aceasta a fost soluția găsită de patroni în situația în care sectorul de retail încetinește, comportamentul consumatorilor se schimbă foarte rapid, iar cumpărăturile în mediul online devin din ce în ce mai populare. „Observăm că sectorul de retail se schimbă într-un ritm şi într-un grad pe care nu l-am mai văzut înainte”, a afirmat directorul general Ikea, Jesper Brodin.
Un episod de genul acestuia a fost și în anul 2009, an care a adus concedierea peste 5.000 de angajați. Directorul Ikea de atunci, Anders Dahlvig, a declarat cifrele record ale firmei. „Nu am operat niciodata reduceri atat de masive de personal, insa este necesar acest lucru, pentru a ne adapta costurile la nivelul cererii, care este mai slab decat estimasem”, a spus acesta. Atunci, pentru a reduce costurile, compania a decis să înghețe investițiile din Rusia, conform agenției Interfax.
Ikea are la moment ideea de a amplasa mai multe magazine în centrul orașelor pentru a putea fi mai accesibil consumatorilor. În acest sens s-au și deschis mai multe mici showroom-uri în orașe precum Londra și Paris. Grupul suedez are în vedere multe schimbări, iar acestea pornesc de la angajați.
Aceste măsuri ar urma să aducă la crearea a nu mai puțin de 11.500 de locuri de muncă pe plan global până în anul 2020. Anul fiscal care a fost încheiat pe 31 august, a avut vânzări Ikea, la nivel global, de 28,8 miliarde de dolari. Magazinul Ikea din Romania a fost al 253-lea deschis in a 35-a tara, pe 21 martie 2007. Pana in luna martie 2010, a fost operat in sistem de franciza locala, iar dupa aceea Ikea Romania a devenit parte din Ikea Group. Acesta detine 367 de magazine in 30 de tari.