Iarna vine cu schimbări majore! Specialiștii au anunțat ce se va întâmpla de anul acesta
Iarna aceasta vom avea schimbări spectaculoase de temperaturi. În perioada octombrie-decembrie ne vom bucura de multe grade peste medie în aproape toată Europa. Un aer rece se va împrăștia din Atlantic spre centrul Europei, în timp ce aerul cald va fi prezent în partea de nord, Scandinavia și nord-estul Europei. Vremea este destul de dinamică în ceea ce privește jumătate de Europa.
Temperaturi peste media acestei perioade pentru Europa
Temperaturi peste media acestei perioade
Europa are parte de temperaturi de vară târzie
Aceste temperaturi pleacă de la Atlantic, se duc spre partea de st, apoi persistă până în zonele de est. Această vară târzie nu ne va părăsi pe parcursul acestei luni. În Marea Britanie, vreamea va fi mai caldă decât normalul în partea de sud, iar în partea de nord se așteaptă temperaturi mai reci decât minimul normal.
Potrivit prognozei pe luna octombrie, vremea va fi mult mai caldă decât normalul temperaturilor din această perioadă. Europa se va bucura de o vară târzie. Excepție vor face părțile de sud și de est.
"Caldura si seceta extreme observate in mare parte din Europa in ultimele cinci luni au fost iesite din comun si nu exista dovezi clare privind o schimbare semnificativa de tipar spre temperaturi sub cele normale prea curand", a spus meteorologul-șef la The Weather Company, Todd Crawford.