FANATIK îți aduce horoscopul zilei de sâmbătă, 4 ianuarie, iar veștile sunt cât se poate de bune pentru cei mai mulți dintre nativi. Sărbătorile au trecut, însă asta nu înseamnă că nu poți găsi noi motive de distracție, mai ales că este încă vacanță.
Dacă ești născut în zodia Taur, te sfătuim să eviți drumețiile în primul weekend din noul an, pentru că riști să ai parte de neplăceri. Amână toate planurile și rămâi alături de cei dragi în aceste zile. Nicăieri nu îți poți reîncărca bateriile mai bine decât acasă.
Simți nevoia să te apropii de reprezentanţii generaţiei total opuse ție, pentru că de acolo primești energia şi informaţia necesară pentru continuarea anumitor proiecte. Dacă ești cel tânăr, baţi la uşa unui părinte sau a unui frate mai mare pentru că te va sfătui din experienţă. Dacă ești din generaţia mai matură, vei vedea mereu un tânăr sau un copil că îți dă târcoale şi caută să absoarbă cunoştinţele pe care le deţii. Există un bun schimb între cei tineri şi cei maturi.
Călătoriile nu sunt cea mai bună idee pentru azi, de aceea ar fi recomandabil să nu pleci azi la drum, deoarece surprizele cele mai neplăcute pot să apară. Ori primeşti veşti proaste de departe, ori deplasarea programată pentru azi e înţesată de piedici şi situaţii neprevăzute, încât aproape că ar fi mai bine dacă nu ai pleca nicăieri. Se poate ivi un aspect de ultimă oră care să te oprească să mai ajungi la destinaţia propusă, dar se pare că e mai bine aşa.
Ai o povară pe suflet şi îți este greu să exprimi în cuvinte ce te apasă, dorind să-ți rezolvi pe cont propriu problema. Consideri că, dacă ai cere ajutorul, cei din jur mai mult te-ar încurca pentru că ar începe să te judece şi să-ți dea lecţii pe care nu ești sigur dacă le vei suporta uşor. Încearcă să te descurci singur, pe cât posibil, pentru că nu ești în cea mai bună pasă emoţională pentru a asculta predici venite de sus, de parcă cineva chiar ar avea dreptul să te sfătuiască pe acest ton.
Veştile legate de viitorul profesional sună foarte serios, de aceea starea generală seamănă mai degrabă a deprimare şi a lipsă de curaj faţă de ce ar putea urma. Nu găsești parcă niciun sprijin care să te ajute să îți revii la normal. Există chiar şi riscul de a suferi o mare dezamăgire legată de un colaborator cu care ai avut relaţii bune înainte. Vei auzi despre o schimbare majoră la serviciu sau un eşec de proporţii în plan profesional, deci ai grijă în ce te bagi!
Când primești de la cei din jur atâtea semne de apreciere, vei căpăta mai mult curaj de a duce mai departe ce ai început. Practic, primești exact energia şi motivaţia de a termina un proiect care a evoluat foarte bine, iar de dragul celor care au arătat că au încredere în tine, îți aduni şi ultimele forţe pentru a pune punctul final. Ai cu ce te lauda, lasă modestia la o parte şi arată-le tuturor ce ți-a ieşit din mâini şi de ce ai fost capabil. Nu a fost un succes facil, ai muncit mult ca să ajungi aici, iar rezultatul merită expus lumii. Vei primi felicitări și le meriți din plin!
Dacă apare o veste de călătorie, ți-ai şi făcut bagajele, gata de drum, pentru că te cuprinde un dor de ducă ce nu te lasă în pace până în momentul plecării. Vrei să ajungi în locuri prin care nu ai mai fost, vrei aventuri interesante şi excursii palpitante, orice care să te scoată din mediul cotidian. Numai printr-o astfel de escapadă simţi că trăiești cu adevărat, pentru că ești obosit, stresat şi ai neapărat nevoie de o evadare. Profită de prima ocazie care te va trimite departe de casă şi de locurile pe care le frecventezi de obicei, pentru că o schimbare de decor e vitală.
Nu ştii ce să faci în situaţia în care te afli: să-i pui punct definitiv şi să te apuci de altceva, sau doar s-o treci pe linie moartă o vreme ca să te mai ocupi altădată de ea? Decizia e dificilă, pentru că ştii că renunţarea ar însemna să nu te mai întorci niciodată acolo, or, mintea îți transmite că s-ar putea să nu fie chiar un capitol încheiat complet, ci ar mai putea avea şi o urmare, cândva, în viitor. N-ar fi rău să ţii cont de presimţiri și să lași loc de întoarcere: nu spune încă, de tot, adio!
Primești o veste cu tentă oficială pe care te poți baza în proiectele profesionale de viitor. E ca şi cum ai primi o certificare, o garanţie scrisă sau un document de necontestat ce va sta la temelia ascensiunii tale în carieră. Ştii mai bine spre ce te îndrepţi, ești mult mai sigur pe scopul de acum înainte, iar oamenii pe care îi întâlnești în drumul spre succes te susţin şi îți sunt de folos în atingerea acestuia. Ai mereu ceva util de învăţat din contactul cu persoanele ce dețin funcţiile cheie, la uşa cărora trebuie să bați acum.
Prietenii îți sunt alături şi te înconjoară cu sentimente sincere şi înălţătoare. Ei îți devin sursă de energie pozitivă, motivul fericirii tale de astăzi, deoarece ştii că nu ești singur şi ești susţinut necondiţionat de oameni care cred în tine. Pe oriunde ai merge azi, ești primit cu braţele deschise, semn că dai numai peste oameni care te îndrăgesc şi te apreciază! Schimbul de vorbe frumoase, de încurajări şi laude stă la baza unor relaţii excelente cu cei pe care ai curaj să-i numeşti cei mai buni prieteni. Nu ai parte de asemenea schimb de energii pozitive în fiecare zi: profită de atmosfera aceasta amicală.
Din dragoste pentru persoana iubită, ești capabil de multe sacrificii, dar nu poți să nu te gândești, măcar trecător, dacă şi el ar face la fel pentru tine. Ai putea trece azi printr-o situaţie în care ai avea nevoie de mai multă toleranţă de la cel drag, dar acesta nu dă dovadă că e dispus să renunţe la propriile principii doar pentru a-ți face pe plac, ci o ţine pe a lui cu încăpăţânare, încât şi de data aceasta, trebuie să treci cu vederea.
Te afli într-un mediu rigid, condus de regulamente stricte şi de persoane bătrâne sau cel puţin învechite ca mentalitate şi care nu pot fi de acord cu viziunea ta modernă asupra lucrurilor. Ca să te adaptezi acestui mediu, va trebui să fii ca ceilalţi deci, oricât de greu ți-ar fi, potolește-ți spiritul de aventură pentru a le face pe plac celor care deţin azi frâiele. Nu mai ești cel curajos care merge pe căi nebătătorite, ci doar un pion pe o tablă de şah, care răspunde întocmai îndrumărilor date de alţii.
Trebuie să alegi pe ce drum vrei să mergi în perioada următoare, dar nu ești încă pregătit pentru a lua o decizie. Ai mai multe variante la dispoziţie, toate au ceva de oferit şi toate au un preţ de plătit, deopotrivă, tocmai de aceea nu ştii asupra căruia să te oprești. Nu trebuie să faci alegerea la întâmplare, în funcţie de starea de moment, ci trebuie să analizezi atent ce ți se potriveşte, pentru că alegerea, odată făcută, nu mai poate fi schimbată. Nu te grăbi la prima idee care îți vine în minte, pentru că e posibil ca cea de a doua să fie mai inspirată.