Categorie: Autor:

Horoscop pentru iarnă. Mai multe zodii vor avea parte de suferință

Horoscopul iernii 2019-2020 a fost pregătit de astrologi și vine cu vești mai puțin bune pentru mai multe zodii. Sezonul rece este o perioadă încărcată pentru unele zodii care vor fi nevoite să treacă prin multe evenimente ca să ajungă la împlinirea pe care o caută.

Horoscop pentru iarnă. Care sunt zodiile care vor avea parte de suferință

Berbec

Ai mai multe idei creative, dar te complaci într-o stare de neîncredere și s-ar putea să nu duci la capăt niciun proiect. Ești o persoană „alunecoasă” și prietenii și-au cam pierdut încrederea în tine. Energia negativă te va acapara iarna aceasta și îți va aduce neînțelegeri și certuri cu rudele. Spre finalul lunii decembrie îți va reveni starea de bine și vei avea parte de sărbători liniștite.

Taur

Ai trecut prin multe momente critice vara aceasta, dar nimic nu este întâmplător. Acum este momentul să culegi roadele, iar lucrurile decurg în favoarea ta. Relația cu partenerul de viață se va consolida în timpul unei vacanțe. Rămâi ancorat în realitate, altfel s-ar putea să cazi în prăpastia depresiei.

Gemeni

Reușești să-ți deschizi sufletul în fața partenerului de viață și scoți la suprafață sentimentele pe care le porți în inimă. După ce în ultimele luni ai dus o viață agitată și haotică, iarna aceasta vei reuși să găsești echilibrul de care ai nevoie. Schimbări importante vor avea loc în viața ta

Citește aici horoscopul pentru iarna 2019-2020. Sursa foto: publika.md

Rac

Muncești foarte mult, iar acest lucru se vede în dispoziția ta. Nu mai ai energie și ai senzația că treburile nu se mai termină. Petrece cât mai mult timp alături de familie și relaxează-te. Iarna e lungă și ai timp să-ți încarci bateriile. Ai câteva decizii importante de luat legat de carieră care va rămâne pe primul loc.

Leu

Treci prin mai multe situații care te vor provoca să ieși din zona de confort. Descoperi care sunt adevăratele intenții ale celor din jur și devii o persoană implacabilă. La locul de muncă vei reuși să mai urci o treaptă și îți vei găsi echilibrul interior. Iarna aceasta vei avea parte de armonie, liniște și alegeri raționale.

Fecioară

Adaptează-te din mers la situațiile în care ești pus. Viața de familie te solicită foarte mult și vor avea loc multe schimbări radicale. Și la locul de muncă ai multe lucruri de rezolvat și va trebui să-ți concentrezi toată atenția pe sarcinile pe care le ai de îndeplinit. Strânge bani dacă vrei să pleci în vacanță iarna asta.

Balanță

Drumul tău spre sucses a fost presărat cu multe obstacole, dar acum primești numeroase propuneri și nu știi pe care să o accepți. Sprijinul și încrederea celor din jur funcționează ca un catalizator pentru tine. Relația cu partenerul de viață se va stabiliza și îți va aduce înțelegere și armonie.

Scorpion

Mereu ai vrut să fii pe primul loc și uneori i-ai călcat pe alții în picioare pentru a-ți atinge scopul. Mai gândește-te și la cei din jur și dă-le o șansă. Este foarte important să investești timp în relația cu prietenii și familia. Ești într-un proces continuu de autodezvoltare personală și profesională.

Săgetător

Relația de iubire va căpăta nuanțe pozitive și fericirea în doi va da un nou sens vieții. La locul de muncă vei avea parte de agitație, stres și multe sarcini. Ești motivat să duci la capăt toate proiectele pentru că îți dorești să fii promovat. La sfârșitul anului te vei simți împlinit și realizat pe toate planurile.

Capricorn

Viața ta se va schimba la 180 de grade, dar nu vei reuși să te bucuri la intensitate maximă. Te lași condus de impulsuri și asta va afecta armonia de care ai parte. Felul în care alegi să faci lucrurile îți va defini personalitatea. Oamenii din jur și-au pierdut încrederea în tine și nici tu nu te mai simți motivat. Deciziile greșite vor avea efecte și în ultimele luni ale anului.

Vărsător

Traversezi o perioadă dificilă și ai nevoie de ajutorul cuiva. Uneori mândria nu te lasă să-ți expui punctele slabe, dar acum vei avea nevoie de tot sprijinul din lume. Asumă-ți anumite riscuri dacă vrei să ai parte de liniștea și armonia după care tânjești de atâta timp. Soarele va răsări și pe strada ta, trebuie doar să ai răbdare. Ai multe motive care te vor ajuta să depășești barierele pe care ți le-ai impus singur.

Pești

Visezi la cai verzi pe pereți, dar nu ai motivația necesară. Ai multe decizii de luat, în special legat de relația de cuplu. Îți este greu să accepți că unele lucruri s-au încheiat, dar nici nu ai făcut nimic să le păstrezi. Ai nevoie de ajutorul prietenilor legat de afaceri. Sărbătorile de iarnă te vor găsi singur, dar împăcat.