Astrologul Oana Hanganu a anunțat horoscopul pentru luna aprilie! Astrele arată că zodiile trec orice obstacol în luna primăverii, astfel că nimic nu le stă în cale. Una dintre zodiile vizate de schimbare este Scorpionul, care în această lună dorește să se reinventeze fără să se uite înapoi.
În ultima perioadă au suferit și au ”înghițit” multe, uneori poate chiar și-au călcat pe principii, iar acum este momentul depășirii obstacolelor, cel la care visau de multă vreme. Așadar, acționează, căci acum este momentul oportun, iar susținut ești de toți oamenii care te încojoară și de contextul astra.
Printre nativii care întâmpină ceva probleme în luna aprilie sunt nativii zodiei Leu. Ei, încă din luna martie, când Soarele intra în zodia Berbe, au avut de demonstrat, de susținut examene, de luat parte la concursuri, dar avea și de rezolvat probleme judiciare. Ultima situație semnalată le va face zile fripte și acum. Unii nativi sunt puțini cam leneși și iresponsabili. De cele mai multe ori dau în cârca altuia toate problemele, preferând să meargă pe deviza ”o viață am”, lucru care se va simți acum, când un apropiat vede și îi reproșează tot ce este în neregulă.
Nativii zodiei Scorpion trec printr-o etapă foarte importantă. Ultima vreme a fost ca un coșmar pentru ei, timp în care s-au tot gândit și răzgângit la cum să acționeze pentru a se simți mai bine. Acum este momentul în care ei se reinventează, o iau de la capăt într-o privință, căci își doresc mai mult și mai bine. Nu vor să mai trăiască așa cum au făcut-o până acum și iau și atitudine, lucru care le va fi benefic. Multă putere și grijă însă la discuțiile pe le veți purta cu oamenii!
Vărsătorii sunt nativii care nu întâmpină probleme în viața lor. Cei care au parte de dificultăți sunt oamenii din jurul lor, oameni de a căror evoluție se ocupă îndeaproape, așa că problemele lor sunt și ale Vărsătorilor. Ei doresc să le fie aproape și asta și fac. Îi susțin pe cei dragi în tot ceea ce doresc, numai pentru a le fi bine.