Camelia Pătrășcanu îți aduce predicțiile sale pentru săptămâna 3-9 februarie, iar veștile sunt cât se poate de bune. Chiar dacă pot apărea unele probleme în această perioadă, toate vor lua sfârșit cât ai zice pește, mai ales dacă adopți atitudinea potrivită.
Dacă ești născut în zodia Gemeni, ar trebui să asculți cu mare atenție sfaturile cunoscutului astrolog, pentru că te așteaptă o perioadă ceva mai dificilă. Ai tendința de a lenevi mai mult decât e cazul, poate și pentru că ultimele zile te-au stors de energie. Încearcă, totuși să-ți reîncarci bateriile, pentru că riști să neglijezi sarcini importante.
Ai idei sclipitoare, mai ales marți și miercuri. În aceste două zile mintea îți merge brici. În plus, poți avea întâlniri destul de fructuoase, pentru că știi cum să pui problema, astfel încât să îți atingi scopul pe care ți l-ai impus.
Faci tot posibilul să îți consolidezi poziția, dar oboseala începe să își facă simțită prezența, oricât ai încerca să ascunzi acest lucru. Nu neglija perioadele de odihnă, petru că riști să devii irascibil și să provoci certuri nedorite.
Îți încarci mai greu bateriile, în special în ziua de luni. Marți și miercuri vei fi, însă, în mare formă, așa că nu trebuie să te îngrijorezi. Intri în contact cu persoane aflate la mare distanță și ai șanse mari să le impresionezi. În weekend, este momentul potrivit pentru scurte călătorii.
Luni, marţi şi miercuri ai câteva aspecte importante de analizat, mai ales din punct de vedere financiar. În weekend, intervin unele discuţii în familie despre planuri, proiecte şi suportul de care este nevoie pentru a merge mai departe.
Îți reorganizezi viaţa, activităţile, sarcinile. Sănătatea este și ea luată în calcul. Totul se schimbă, pentru ca viaţa ta să fie mai organizată. Discuţii luni, marţi şi miercuri privind viitorul. Joi şi vineri iei în calcul tot ce ai, ce nu ai, ce pierzi, sau ce riști să pierzi.
Luni, marţi şi miercuri sunt zile valoroase pentru muncă. Sunt puţin surprinse de evenimentele profesionale. Trebuie să fie creative şi să inventeze soluţii la situaţiile care se creează. Discuţii cu partenerii şi colaboratorii pentru joi şi vineri. Le ajung la urechi informaţii, discuţii şi cel mai bine ar fi să le verifice, să ceară o părere, o opinie, o explicaţie persoanelor implicate.
Va trebui să ajungi la medic, însă nu trebuie să te îngrijorezi. Toate aceste stări vor dispărea spre sfârșitul săptămânii, mai ales că persoana iubită ți-a pregătit o surpriză extrem de plăcută.
Te așteaptă o săptămână importantă, maia les din punct de vedere profesional. Ai ocazia să pui la punct planuri și strategii de viitor. În weekend, nu este exclus să ai parte de câștiguri financiare surpriză.
Ești hotărât și motivat să avansezi în plan profesional, astfel că astrologul Camelia Pătrășcanu te sfătuiește să dai curs rațiunii în această perioadă. Încearcă, pe cât posibil, să te detașezi de opiniile celorlalți, ai drumul tău și trebuie să îl urmezi.
Capricorn
Cauți răspunsuri la anumite întrebări importante care nu îți dau pace de ceva vreme. Iată că a sosit momentul clarificărilor
Următoarele zile îți oferă prilejul de a face noi calcule amănunțite în privința banilor de care dispui și a posibilităților prin care să îți rotunjești puțin veniturile, mai ales dacă nu ai plecat încă în vacanță.
Se anunță o săptămână dificilă, mai ales că toți ochii vor fi ațintiți asupra ta. Deși ești peste măsură de motivat, toate această situație te și presează, în același timp. Trebuie doar să îți păstrezi calmul, ai încredere în tine și vei vedea că totul va merge ca pe roate.