Categorie: Autor:

Horoscop 9 mai! Ideile uneia dintre zodii, primite cu aplauze

BERBEC

E o plăcere să lucrezi într-un mediu stimulativ, în care ideile tale sunt îmbrăţişate imediat, în care lumea e de acord cu tine! Azi ai parte de un astfel de anturaj binevoitor, tonic, ce te încurajează să-ţi exprimi punctele de vedere şi te susţine să le şi pui în aplicare. Primeşti de la ei aprobări, confirmări, idei suplimentare, încât ţi-e mai mare dragul să colaborezi cu asemenea oameni. Nu se simte nicio urmă de competiţie în preajmă şi cât timp se menţine această atmosferă pozitivă şi primitoare, toate lucrurile merg ca pe roate. Înconjoară-te de oameni care te apreciază dacă vrei să ai o zi de succes şi fugi de invidioşi sau critici!

TAUR

Chiar dacă ultima perioadă a generat conflicte, azi sunt toate şansele de a redresa situaţia în cuplu, în familie, în orice gen de parteneriate defectuoase. Discuţia pe care o ai cu ceilalţi membri ai familiei are rolul de a clarifica aspecte pe care fiecare le-a înţeles greşit înainte. Acum aveţi fiecare starea necesară de înţelegere şi ascultare pentru a lămuri lucrurile fără nervi, cu calm, cu toleranţă, exact aşa cum fiecăruia îi place. Găseşti multă compatibilitate în omul de lângă tine, în cel cu care îţi împarţi viaţa, formaţi un tot unitar bine închegat şi nu ai decât motive de bucurie când vezi ce bine vă completaţi unul pe altul.

GEMENI

Oricât ai încerca să fii imparţial şi obiectiv, tot vei defavoriza pe cineva, ca atare nu te mai chinui atâta să fii echidistant. Fii tu însuţi, aşa cum eşti, fără a te scuza mereu, fără a-ţi explica reacţiile, gesturile, replicile la tot pasul. Chiar dacă tu consideri că ai fost corect cu cineva, acela tot va găsi nod în papură şi te va acuza de cine ştie ce gest nepotrivit. Totuşi poţi încerca să repari o veche greşeală din trecut la care ţi-ai dat şi tu seama, între timp, că ai cam exagerat, pentru că de data aceasta ai putea drege mult mai uşor busuiocul decât atunci când ai comis-o.

RAC

Nu eşti atât de impulsiv de obicei, tocmai de aceea toţi sunt miraţi când văd câtă energie consumi dintr-o dată. Eşti nervos, asta se vede, şi nervozitatea îţi poate crea mari probleme în planurile începute, ca atare adu-i aminte că tu eşti mult mai chibzuit şi mai calm de felul tău, şi o atitudine ca cea de acum nu e deloc în avantajul tău! Sunt persoane în preajma ta care te mai trag de mânecă, încearcă să-ţi mai domolească graba sau nervii, dar asta s-ar putea să te irite mai tare, încât reacţionezi şi mai agresiv. Calmează-te înainte de a face sau spune ceva!

LEU

Ceva din trecut revine la modul cel mai serios în actualitate, de parcă abia acum a sosit vremea să foloseşti învăţăminte de demult. Ai întâlnit cândva o persoană cu ani sau ţi s-a oferit o informaţie sau un sfat pe care nu le-ai folosit anterior, dar acum treci în revistă bagajul tău de cunoştinţe pentru a pune în aplicare cele aflate. E ca şi cum te-ai întoarce în timp, la vremea când acumulai de zor cunoştinţe într-un cadru organizat (la şcoală, la un curs, la o specializare) descoperind abia acum cât de utile şi de importante erau acele detalii. Acum le pui şi în practică!

FECIOARĂ

Nu te poţi înţelege cu toată lumea, pentru că s-au adunat în jurul tău oameni extrem de diferiţi. Nu poţi găsi un numitor comuni şi cu unii şi cu alţii, de aceea trebuie să te adaptezi pe loc fiecărui gen de oameni cu care intri în contact. Cu unii te simţi pe aceeaşi lungime de undă, comunici uşor şi descoperi afinităţi perfecte. Alţii ţi se par mai distanţi, dar ai putea coopera foarte bine în carieră sau în afaceri. Nu încerca să aduni la un loc firi atât de diferite, pentru că nu le vei putea face să conlucreze. La un moment dat, tot se va rupe dialogul!

BALANȚĂ

Te afli în faţa unui nou început şi te îndoieşti că ai merge în direcţia cea bună. E bine să ai dubii, semn că nu te arunci aşa, la primul impuls, spre ceva care nu e încă bine conturat în faţa ta. Da, porneşte pe acest drum cu prudenţă, ascultă-ţi intuiţia care te mai trage de mânecă, pentru că ea nu te minte şi nu se înşeală. Eşti una din zodiile cu o intuiţie extrem de dezvoltată, ca atare fii cinstit cu tine însuţi şi ascultă ce-ţi transmite, pentru că îţi dă sfatul cel mai potrivit. Entuziasmul e bun şi el, dar în situaţii foarte clare în care ştii bine spre ce te îndrepţi, or, aici, orizonturile sunt un pic neclare şi e mai bine să păşeşti cu grijă. Nu cu teamă, ci doar cu grijă!

SCORPION

Dacă şi ceilalţi ar fi la fel de joviali şi de deschişi ca tine, ziua ar fi o mare reuşită, dar nu prea ai parte de asemenea interlocutori. Unii sunt invidioşi, se poartă urât, îşi urmăresc doar propriile interese şi, la oricâtă amabilitate ai avea, tot vei ajunge la un moment dat într-un blocaj în care nu vei mai putea să te porţi la fel de frumos. Chiar şi oamenii cu care aveai înainte o bună colaborare par acum de pe altă planetă şi nu-ţi răspund la fel de amabil la dialog, încât mai bine te-ai descurca singur în tot ce ai de făcut.

Horoscop 9 mai! Capricornul rămâne fără curaj

SĂGETĂTOR

Ai avea nevoie de o zi de pauza, pentru ca esti obosit si, in asemenea stare de epuizare mentala, nu mai dai randament. Cand vor incepe sa apara lapsusurile, erorile de calcul, dezacordurile in vorbire sunt semn ca trebuie sa te retragi macar pentru cateva ore ca sa te odihnesti. Incearca sa nu te implici azi in niciun fel de activitate intelectuala dificila, deoarece nu vei lasa cea mai buna impresie. Nici dialogul, nici exprimarea, nici lucrul in echipa nu sunt la cote maxime, deci sa nu te mire ca lumea te va critica mai mult si va spune despre tine ca nu te mai inteleg. E o problema trecatoare de comunicare din cauza oboselii acumulate.

CAPRICORN

Te simţi ciudat în prezenţa unei persoane mature, care impune respect prin simpla sa prezenţă. Modestia e modul tău de a-i recunoaşte valoarea sau superioritatea, de parcă nu ai avea curajul nici să vorbeşti în faţa sa. Poate ai ceva de învăţat de la el, care devine astfel mentor sau profesor pentru tine într-un domeniu pe care tu abia acum îl descoperi, în timp ce el poate fi deja o somitate în materie. Timiditatea te copleşeşte în cazul în care ai de a face cu cineva care îţi este cu ceva mai presus: ca rang, ca funcţie, ca vârstă, ca experienţă.

VĂRSĂTOR

Desi tu ai impresia ca te-ai integrat bine intr-un colectiv foarte pestrit de persoane cu aceleasi interese, azi incep sa apara si primele contradictii, semn ca nu te-ai facut suficient de bine inteles. Nu ridica tonul, nu te certa, pentru ca aceste animozitati sunt semn ca dialogul scartaie pe undeva si e nevoie de o discutie lucida si sincera de fata cu toata lumea. Poate nu ti-ai expus foarte clar opinia si lumea considera ca nu te incadrezi in regulile grupului, dar nu te grabi sa intri in conflict cu nimeni. Esti ca si ei, ai aceleasi interese, dar azi nu gasesti cele mai potrivite cuvinte pentru a te face inteles. Ai rabdare sa va cunoasteti mai bine.

PEȘTI

Ai ajuns într-un punct în care nu mai ai curaj să visezi, ci speranţele tale par să se fi blocat temporar. Vine o veste care-ţi taie tot elanul, te ţine pe loc şi nu mai ai forţa de a duce mai departe ceea ce ai început, dar nu renunţa la visul tău cel mare. Ia o pauză pentru o vreme până sunt din nou întrunite condiţiile unei evoluţii mai bune. Poţi folosi cu succes acest răgaz pentru a te informa în plus, pentru a te odihni sau pentru a-ţi revizui strategia. Uneori, o piedică nu e un capăt de drum, ci doar ocazia de a-ţi recăpăta energia pentru a face faţă la etapele următoare.

Taguri: horoscop9 mai