Hărțuirea sexuală, jignirile sau aluziile cu tentă sexuală primite în spațiul public se vor pedepsi de acum încolo cu o amendă de 10.000 de lei. România dispune de 3 luni de zile de legea potrivit cărora agresorii care hărțuiesc persoane în spațiul public plătesc pentru fapta lor.
Victimele acestora sunt în special femeile, deși ele evită de cele mai multe ori să ceară ajutor, spun specialiștii. S-a demonstrat că opt din zece femei din România nu se simt în siguranță pe stradă nici măcar în timpul zilei.
Din păcate, 99.3% din femei de pe tot globul suferă sau au suferit în trecut de diverse forme de hărțuire în public. România are de acum o lege care îi pedepsește pe agresori. Femeile care se simt amenințate în vreun fel de cineva în spațiul public, pot apela la ajutorul poliției. Denunțul înfăptuit împotriva agresorului în cauză îi va aduce acestuia o amendă de 10.000 de lei.
Siguranța femeilor „scârțâie” doar mergând pe străzi. Acestea sunt fluierate, jignite sau hărțuite verbal cel puțin o dată în viața lor. „Sunt fluierată sau mi se spune ”gagico, ce fund ai”, „Chiar acum, când am ieşit de la metrou, mi s-a întâmplat să ne strige câţiva băieţi, să se împingă în noi”, “Să fiu urmărit seara pe stradă de o gaşcă se întâmplă mereu. Ar înseamnă să sun mereu la poliţie”, au fost câteva din injruriile primite de unele persoane în spațiul public.
Unii sunt de părere că această lege nu ajută prea mult, iar dacă apelezi la oamenii legii, nu se se va schimba nimic. Până acum 3 luni, de la punerea în funcțiunii a legii, cei care depuneau plângere în urma oricărei agresiun, primeau amendarea de la 3 până 10.000 de lei. Se pare că de această lege nu a profitat nimeni, deocamdată. Potrivit Poliției Capitalei, nimeni nu s-a prezentat la secțiile de poliție pentru a denunța astfel de agresori.
„Nu înseamnă nu. În momentul în care cineva spune nu, chiar asta înseamnă. Înţeleg când un individ sau o individă face curte cuiva, dar când celălalt spune nu, ce faci tu nu îmi place, continuarea înseamnă hărţuire”, a specificat Gelu Duminică, sociolog. „Harțuirea este situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca urmare lezarea persoanei sau intimidarea ei. Hărțuirea psihologică face referire la un comportament necorespunzător care se petrecere într-o perioadă, în mod sistematic”, a declarat Mihai Venea, Comisar Direcția de Ordine Publică.