Gripa a mai făcut alte două victime, numărul deceselor ajungând astfel la 29. Cele două persoane care au murit sufereau şi de alte afecţiuni asociate şi nu erau vaccinate antigripal. Gripa sezonieră este cauzată de virusuri umane gripale care infectează căile respiratorii, respectiv nas, gât, bronhii şi uneori plămâni, cei care se îmbolnăvesc de gripă având următoarele simptome: febră, derere de gât, secreţii nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare.
„Puteţi recunoaşte o viroză respiratorie alta decât gripa după debutul mai lent al bolii, care începe cu usturimi în gât, nas înfundat, dureri de cap şi după evoluţia mai uşoară a bolii. Răceala este cauzată de alte virusuri respiratorii”, susţin specialiştii INSP.
Gripa a mai răpus două persoane! 29 de oameni au murit în total
În cazul gripei, debutul bolii este brusc, în timp ce în cazul răcelii este insidios. În ceea ce priveşte temperatura corpului, în cazul gripei aceasta depăşeşte 38 de grade iar în cazul răcelii bolnavii nu au temperatură ci stări febrile. Cefaleea şi durerile de articulaţii sunt şi ele frecvente în cazul gripei în timp ce în cazul răcelilor sunt rare.
Starea generală este alterată, subliniază medicii, în cazul gripei, în timp ce în cazul virozelor, starea generală este doar uşor alterată. Rinoreea este rară în cazul gripei în timp ce e frecventă în cazul virozelor, tusea uscată fiind şi ea frecventă la cei cu gripă dar foarte frecventă în cazul răcelilor. Răguşeala este rară în cazul gripei dar frecventă în cazul răcelilor.