Categorie:

Greșeală de neiertat. Doi profesori universitari compară românii din diasporă cu oile

În primul număr al Revistei Română de Statistică din 2020 a apărut o greșeală incredibilă. Într-un articol cu despre migrației doi profesori universitari folosesc termenul „ transhumanță” referindu-se la fenomenul plecării în masă a românilor peste hotare.

Derapajul a apărut în Revista Română de Statistică 

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române al Academiei Române, termenul de „transhumanță” se referă la migrației sezoniere a animalelor, în special a oilor.

Concret, în articolul „Analiza corelaţiei dintre migraţie şi remitenţe”, semnat de profesorul universitar de la Academia de Studii Economice București, Constantin Anghelache, împreună cu un doctorand și prodecanul Universității Artifex, arată că există o legătură directă între numărul emigranților și valoarea sumelor de bani trimise în România de aceștia, scrie portalul Edupedu.ro.

Iată ce scrie în articolul publicat în Revista Română de Statistică, Supliment nr 1/2020, semnat prof. univ. dr. Constantin Anghelache, assoc-prof Mădălina-Gabriela Anghel și dotorand Gabriel Ștefan Dumbravă:

„Pe baza studiului efectuat se desprinde concluzia că migrația este sora geamănă a remitențelor, adică cu cât nivelul migrației crește, cu atât crește și nivelul remitențelor acestor migranți care aduc sume importante în țară.

În același timp se menționează faptul că discutăm de fapt despre o migrație economică ce determină mutațiile, transhumanța dintr-o țară în alta, dintr-o regiune în alta.

Și în țări cu suprafețe mai mari, cu o întindere și structură a populație diferită întâlnim fenomenul transhumanței interne când grupuri sau persoane individuale pleacă dintr-o zonă în alta”.

Circa 3,6 milioane de români au emigrat din România, majoritatea în Europa, potrivit Eurotat, iar în ultimii ani numărul emigranților este în creștere potrivit INS.

Copiii români, lideri la migrație

Potrivit unui raportului „Data on Children in Migration”, făcut de Comisia Europeană, în anul 2018 erau 1,8 milioane de copii născuți în Uniunea Europeană, cu vârste între 0 și 19 ani și care au emigrat într-un alt stat membru.

Dintre aceștia, 593 de mii erau din România, potrivit raportului „Data on Children in Migration” făcut de Comisia Europeană.

Publicația arată că 12,6% din populația cu vârste între 0 și 19 ani a României trăia în 2018 într-un alt stat membru UE. Este vorba despre 592.381 de copii și tineri români. Pe locul al doilea în acest clasament se află Bulgaria, cu 9,3%, urmată de țara care deține actuala președinție a Consiliului UE – Croatia (7,5%), Estonia (5,6%), Lituania (5%), Letonia (4,3%) și Luxemburg (4%).

 

Taguri: romaniamigratie