Gheorghe Dincă ajunge marți la expertiza psihiatrică. Acesta a fost păzit non-stop la Penitenciarul Jilava

Ancheta în cazul crimelor de la Caracal merge mai departe. Astfel, presupusul criminal Gheorghe Dincă va fi dus marți de la Penitenciarul Spital Jilava la INML „Mina Minovici”. Acolo, surse judiciare afirmă pentru Agerpres că Gheorghe Dincă va fi supus unei expertize psihiatrice. Principalul suspect al crimei din Caracal a fost transferat din Arestul Central în Penitenciarul Spital Jilava, pentru efectuarea unor măsuri procedurale dispuse în cazul anchetei penale.

Gheorghe Dincă va fi expertizat psihologic la Mina Minovici

Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă pe 25 septembrie cu încă o lună, până pe 24 octombrie. Dincă a recunoscut că ar fi ucis-o pe Alexandra Măceşanu pe data de 25 iulie, iar ulterior i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, dispărută în luna aprilie.

Anchetatorii au găsit în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă dinți cu ADN-ul Alexandrei Mpceșanu. Deocamdată, însă, nu au găsit nicio probă care să îi lege de dispariția Luizei Melencu. Dincă i-a dus pe anchetatori la o lizieră din Caracal, unde au fost găsite mai multe oase umane, dar care nu au putut fi identificate genetic.

Gheorghe Dincă va fi dus la expertiza psihiatrică *foto: digi24.ro

Gheorghe Dincă, păzit să nu se sinucidă la Penitenciarul Jilava

Cât timp a stat la penitenciarul Jilava, suspectul crimelor comise la Caracal a fost păzit non-stop de polițiștii pentru că aceștia se temeau că bărbatul în vârstă de 67 de ani ar fi dorit să își pună capăt zilelor, iar asta ar putea duce la clasarea dosarului, care e departe de a fi rezolvat.

Acestuia i s-a făcut un profil psihologic din partea unui expert din cadrul poliției române, dar pentru a elimina orice suspiciuni și a liniști tonurile conspiraționiste, fostul procuror-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a cerut sprijin și din partea celor de la FBI.