Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat recordul în ceea ce priveşte cea mai scăzută temperatură înregistrată anul acesta! În Rădăuţi, judeţul Suceava, noaptea trecută au fost înregistrate -21 de grade Celsius! Valoarea termică cea mai ridicată a fost de -1 grad, înregistrată în sudul şi sud-vestul ţării, în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Dolj.
Valorile termice nu au urcat mai mult de -1 grad, aceasta fiind şi minima cea mai ridicată, înregistrată în localităţile Jimbolia şi Banloc din judeţul Timiş, în Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi şi în Calafat şi Băileşti, judeţul Dolj.
Ger de crapă pietrele! -21 de grade Celsius la Rădăuţi!
Meteorologii spun că temperaturi asemănătoare vor fi şi în noaptea următoare, în special în partea estică a Transilvaniei.
Spre sfârşitul săptămânii, însă, vremea se va mai încălzi puţin, astfel că, dacă miercuri maximele vor fi cuprinse între -6 şi 3 grade Celsius, mai scăzute în Transilvania şi Moldova, vineri vor ajunge şi la 10 grade în estul şi nord-estul ţării. Pe timpul nopţii, însă, temperaturile vor rămâne sub zero grade.