George Bush a murit. Cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite avea 94 de ani

Cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite a murit! George Bush s-a stins la vârsta de 94 de ani, conform CNN.  Acesta și-a dat ultima suflare în Huston, unde a fost internat timp de aproximativ două săptămâni. Fostul președinte a suferit o infecție care i s-a răspândit în sânge, conform spuselor purtătorului de cuvânt al familiei. Așadar, internat la o unitate spitalicească din  Huston Methodist, pe data de 22 aprilie, la doar o zi după înmormântarea soției sale, și-a dat ultima suflare pe un pat de spital.

Republicanul, fost director al CIA la un moment dat, este tatăl lui George Bush jr., ce a fost și el președinte al Statelor Unite într-o perioadă dură pentru istoria SUA. Fiul său a avut două mandate la Casa Albă, între anii 2001 și 2009.

Bush a fost internat în spital la doar o zi după înmormântarea soției sale, Barbara