Categorie: Autor:

GALERIE FOTO. Cît de frumoasă este nepoata Prinţesei Diana! Care e secretul ei

Spre deosebire de rudele ei, Kitty Spencer a stat departe de lumina reflectoarelor, dar totuşi este ceva familiar la ea. Are părul lung şi blond, dar ochii ei albaştri sunt fără îndoială ca ai mătuşii sale, Prinţesa Diana.

Lady Kitty Spencer s-a născut pe 28 decembrie 1990, fiind fiica lui Charles, al nouălea conte din familia Spencer şi a modelului Victoria Lockwood. Ea este de asemenea, nepoata Prinţesei Diana, potrivit Telegraph.co.uk.

În 1995, familia Spencer a decis să se mute împreună cu copiii lor, Kitty, amelia, Eliza şi Louis în Africa de Sud pentru a scăpa de curiozitatea mas-mediei. În 1997, părinţii lui Kitty au divorţat, Charles întorcându-se în Marea Britanie, ea rămânând în Africa de Sud alături de mama sa. Victoria a urmat însă un tratament împotriva dependenţei de droguri. În acelaşi an, Prinţesa Diana, mătuşa lui Kitty, a murit într-un accident de maşină în Paris.

A urmat Şcoala Reddam House din statul sud-african , iar apoi a studiat psihologia, politica şi literatura engleză şa Universitatea din Cape Town. Azi, ea sprijină diverse campanii de caritate, precum „Give Us Time”, care îi ajută pe soldaţii care au fost nevoiţi să se retragă din serviciul militar şi pe familiile lor şi „Centre Point”, un act de caritate pentru oamenii fără adăpost.

„Nu cred că ştie cineva ceva despre familia mea. A fost bine să cresc într-un mediu unde oamenii se susţin unii pe alţii. În Africa de Sud eşti judecat dacă nu eşti drăguţ cu oamenii”, a declarat Kitty.
Chiar dacă părinţii ei s-au recăsătorit fiecare cu altcineva, Kitty păstrează legătura cu amândoi. Obişnuieşte să joace table cu tatăl său şi o sună mereu pe mama sa pentru coversaţii interminabile. „Mama mea este cea mai bună prietenă a mea. Vorbim cam de o sută de ori pe zi. Nici măcar nu ne spunem la revedere; doar «bine, vorbim mai târziu»”.

De asemenea, Kitty este foarte ataşată şi de verii săi, Prinţii William şi Harry şi de verişoara sa vitregă, Kate Middleton. Kitty are un stil de viaţă foarte asemănător cu al oamenilor obişnuiţi, pozele sale sunt similare cu ale oricăruia dintre noi, îşi face „selfie-uri” la petreceri alături de prieteni, doar că printre aceşştia se numără personalităţi precum designerul Matthew Williamson.

Cu toţii sunt uluiţi de frumuseţea ei, astfel că mereu este întrebată ce face pentru a se menţine în formă. „Toate rudele mele sunt sportive, dar eu m-am concentrat pe studii, Oamenii cred că nu sunt competitivă pentru că nu sunt sportivă, dar de fapt chiar sunt. Am nevoie să fac mereu ceva, nu pot să fiu inactivă.”

În viitorul apropiat ea plănuieşte să se mute în Regatul Unit, în ciuda faptului că este ataşată de ţara unde a crescut. „Sunt mândră că sunt englezoaică. Africa de Sud e un capitol fericit din viaţa mea, dar Marea Britanie o simt. Familia mea este acolo.”

sursa: click.ro