Gafă uriaşă făcută de premierul Dăncilă

Viorica Dăncilă face o nouă gafă. Aseară, la o emisiune televizată, premierul a declarat că pensia minimă în România este de 5200 de lei. Fără să clipească, Dăncilă a anunţat că, de la 1 iulie, aceasta va creşte la 6400 de lei. Dacă ar fi să luăm de bune afirmaţiile lui Dăncilă, ar însemna că cea mai mică pensie ar depăşi 1100 de euro. În realitate, pensia minimă este de 520 de lei, adică de zece ori mai mică, informează www.realitatea.net.

Gafa a venit în contextul în care premierul a încercat să explice tergiversarea legii pensiilor. Prim ministrul a spus că funcţionarii care analizează în acest moment dosarele de pensie nu sunt suficienţi, aşa că legea va ajunge în Parlament abia în a doua parte a anului. Premierul a anunţat că până la adoptarea noii legi, punctul de pensie va creşte, de la 1 iulie, de la 1.000 la 1.100 de lei.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, că vrea ca până la sfârşitul anului să fie prezentată în Parlament noua lege a pensiilor, afirmând că niciunui pensionar din sistemul public nu-i va scădea pensia.

„Noi ne-am propus ca anul acesta, până la sfârşitul anului acesta, să mergem cu legea pensiilor în Parlament. Vom face tot ce este posibil, dar menţionez încă o dată: este important ca atunci când venim cu o lege a pensiilor să nu avem nici un fel de probleme în aplicarea acestei legi”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la RTV.