Problemele de termoficare s-au ținut scai de bucureșteni imediat cum vremea s-a răcit afară. Astfel, problemele cu caloriferele reci i-au lovit pe locuitorii din Capitală până chiar în apropiere de Crăciun, iar acest lucru s-a transformat în subiect de glume amare pe internet.
Gabriela Firea nu a părut să guste din aceste glume și s-a lăudat că ea chiar a făcut ceva în ceea ce privește termoficarea.
„De când sunt eu primar am reuşit să reabilităm 180 de kilometri de conductă a RADET. Nu este foarte mult comparativ cu totalul, dar este foarte mult comparativ cu cât s-a reabilitat anterior”, spunea Firea, la sfârșitul lunii septembrie.
Problemele s-au acutizat însă și se pare că și doamna primar general ar putea să aibă probleme din cauza sistemului de termoficare. Mai precis, Gabriela Firea a făcut un live de la biroul PMB unde urma să vorbească despre următoarele sale proiecte, dar și să prezinte echipa ei din cadrul PMB.
Internauții au observat însă că la începutul videoclipului edilul Capitalei are în apropiere de biroul său un calorifer electric. Puțin de crezut probabil că sediul Primăriei Capitalei ar fi la rândul său debranșat de la căldură, dar acest lucru nu i-a făcut însă pe cei de pe internet să o ia peste picior pe Firea.
„Se apropie finalul de an, un an foarte greu, cu probleme de sănătate și multe blocaje financiare și administrative. Dar, nu dezarmăm și nu capitulăm! M-am gândit că ar fi bine să vă prezint câțiva oameni din echipa mea, care muncesc de dimineața pânaăseara, pentru ca proiectele pentru București să aibă ritmul dorit, în ciuda dezinformaților și a campaniilor negative. Pentru că, nu-i așa, doar rezultatele contează”,a spus Gabriela Firea, la începutul live-ului.
După acest moment, Firea a mers într-un birou unde a discutat cu mai mulți angajați despre marile proiecte de infrastructură. Ea a prezentat echipa sa și a discutat cu oamenii despre Podul Ciurel, despre sistemul de apă și canalizare sau despre prelungirea Ghencea.