Gabriela Firea iese la atac. Critici pentru Viorica Dăncilă: “NU înţeleg de ce trebuie să tăcem cu toţii

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
22/07/2019, 09:13
Gabriela Firea iese la atac. Critici pentru Viorica Dăncilă: “NU înţeleg de ce trebuie să tăcem cu toţii
Contre dure între Firea și Dăncilă. Sursa foto: adevarul.ro

Războiul declarațiilor Firea – Dăncilă este departe de a se fi încheiat. Recent, primarul General al Capitalei i-a oferit o replică tranșantă actualului președinte al Partidului Social Democrat și premier al României, după ce aceasta din urmă îi reproșase edilului că își exprimă opiniile și nemulțumirile prin inermediul mass-media, în loc să aștepte Comitetul Executiv de marți, 23 iulie.

Gabriela Firea, despre Comitetul Executiv al PSD: „Noi, cei din sală, facem figurație”

Mai concret, Gabriela Firea susține că a ales să procedeze astfel, întrucât în interirorul formațiunii politice de guvernământ, subiectele importante sunt tratate extrem de superficial, lăsând, însă, impresia unui dialog deschis.

Cred că este de lămurit și explicat că, teoretic, ar fi foarte bine să avem în CEx un dialog real și o discuție în care, chiar pe anumite tonalități, la finalul lor să fim convinși că nu a fost o dezbatere de fațadă, că am spus tot ce am gândit și am luat decizia cea mai bună. Dar câtă vreme în cadrul CEx subiectele doar se pipăie, se ating, iar toate celelalte comunicări importante se fac între comitete executive, direct sau indirect, de unii comunicatori sau unii analiști care sunt în relație de prietenie cu conducerea partidului, este normal dacă ne simțim lezați – și eu una, mă simt – să reacționăm. Nu înțeleg de ce trebuie să tăcem cu toții și să luăm ce ni se dă”, a declarat primarul capitalei la Antena 3.

Gabriela Firea vrea să devină candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale. Sursa foto: radioiasi.ro
Gabriela Firea vrea să devină candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale. Sursa foto: radioiasi.ro

Gabriela Firea, un nou tir de ironii la adresa Vioricăi Dăncilă

Totodată, edilul a lansat un nou tir de ironii la adresa actualului președinte al PSD, afirmând că în eventualitatea în care i se va indica un ghișeu unic la care să-și depună candidatura pentru alegerile prezidențiale, va face acest lucru.

Doamna premier a spus că nu am fost sondată, măsurată, decât la inițiativa unor partide din opoziție, a unor publicații, pentru că nu m-am înscris cu candidatura. Dar cine s-a înscris? În afară de domnul Pleșoianu care a anunțat de ceva timp că vrea să candideze, doamna premier a spus trei CEx că nu candidează, apoi spune că va candida dacă i se cere. Atunci am considerat că nu trebuie să mergem la ghișeu să depunem o candidatură. Dacă marți, la Comitetul Executiv, ni se indică celor care am dori să mergem undeva să depunem o candidatură, la un ghișeu unic, cu siguranță voi face înscrierea. Dar câtă vreme inițiativele au fost făcute doar public prin declarații, nu înțeleg de ce pentru mine se creează un criteriu excepțional, și anume că trebuia să mă înscriu”, a mai spus Gabriela Firea.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×