Gabriela Firea continuă războiul cu Ludovic Orban: „Băutura și mandolina nu rezolvă nimic. Pentru mine este egal cu Dragnea”

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
09/12/2019, 10:41
Gabriela Firea continuă războiul cu Ludovic Orban: „Băutura și mandolina nu rezolvă nimic. Pentru mine este egal cu Dragnea”
Gabriela Firea continuă războiul cu Ludovic Orban. Sursa foto: ziuanews.ro

Gabriela Firea continuă războiul cu premierul Ludovic Orban, pe care îl acuză că încearcă să taie din bugetul alocat Primăriei Capitalei, pe modelul fostului lider social-democrat, Liviu Dragnea. Într-un interviu acordat recent, edilul susține că actualul șef al Executivului are mari carențe când vine vorba despre adminitrație, iar acestea se răsfrâng inevitabil asupra cetățenilor.

Gabriela Firea continuă seria ironiilor la adresa lui Ludovic Orban

Totodată, Firea amintește de perioada în care președintele Partidului Național Liberal ocupa funcția de viceprimar al municipiului București, când, potrivit spuselor sale, „nu făcea altceva decât să stea în birou, numai cu băutură și țigări”. Chestionată în privința nenumăratelor probleme cu care se confruntă Radet, societate intrată recent în faliment, aceasta a atras atenția că „țevile nu se repară nici cu whiskey, nici cu cântări la mandolină

În ceea ce privește administrația, Orban dovedește foarte clar că nu a evoluat absolut deloc de când era viceprimar al Capitalei. Imi spun colegi din Primărie că nu făcea altceva decât să stea în birou, (…) numai cu băutură, numai cu țigări (..) văd că nu a făcut niciun efort să depășească acel nivel.

A spus că cine seamănă vânt culege furtună. Să înțeleg că atunci când mă certam cu domnul Dragnea pentru că mi-a tăiat din buget era de partea mea? El acum se poartă exact ca Liviu Dragnea. Pentru mine, Orban este egal cu Dragnea.

Țevile RADET nu se repară nici cu whiskey, nici cu cântări la mandolină. Asta a făcut când era viceprimar, asta a făcut și la Guvern, când a ajuns în mandatul lui Isărescu. Cu băutură și mandolină nu rezolvă nimic”, i-a transmis Gabriela Firea premierului Ludovic Orban.

Primarul vrea să obțină un nou mandat la Primăria Capitalei

Războiul pe care actualul primar al Capitalei îl poartă cu prim-ministrul liberal este departe de a se fi încheiat, mai ales că aceasta și-a anunțat recent candidatura pentru un nou mandat.„Vreau să termin ceea ce am început. Nu văd de ce nu aș candida”, a afirmat Gabriela Firea.

Dacă sunt sănătoasă, ceea ce sunt acum și mulțumesc medicilor de la Cantacuzino și Colentina, cu siguranță doresc să candidez. Vreau să termin ceea ce am început.

Nu văd de ce nu aș candida, pentru că trei ani de zile am muncit de dimineața până noaptea. Familia nu m-a văzut decât în weekend-uri. Nu mai vorbesc de sacrificii”, a declarat edilul.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×