Gabriel Cotabiţă va urca pe scenă, joi seara, la Gala Chapeau, în cadrul căreia artişti precum Aurelian Temişan, Luminiţa Anghel, Loredana şi Smiley vor interpreta cele mai îndrăgite melodii ale solistului.
„Gala va fi o nebunie, dar eu nu am nicio vină. A fost ideea fetelor mele şi au vrut să facă un lucru care nu s-a mai făcut în România. Le-am zis că mie mi se pare un pic cam mare, dar când am început să văd câte cântece sunt şi cât de iubite sunt, mi-am dat seama că fetele au avut dreptate. Şi aşa a apărut un eveniment unic în România, pe care îmi doresc ca şi alţi artişti să-l facă. Da, voi urca pe scenă“, a spus Cotabiţă, la EuropaFM.
De asemenea, artistul a spus că se simte bine şi că momentul prin care a trecut l-a făcut să ajungă la un alt nivel spiritual. „După ce treci printr-o perioadă în care te întâlneşti cu diverse entităţi, începi să înţelegi că viaţa are cu totul şi cu totul alte niveluri. Eu consider că ceea ce mi s-a întâmplat a fost un semnal că mai am ceva de făcut. Pentru că în mod normal, după cum am aflat ulterior, nimeni nu se aştepta să mai fiu aici. Eu încerc să preiau cu bună ştiinţă soarta care cred eu că mi s-a prescris şi cred că voi reuşi să fac faţă“, a mai spus Gabriel Cotabiţă.
Spectacolul Chapeau va fi prezentat de Mihai Bendeac, iar artiştii care vor urca pe cânta sunt: Adrian Daminescu, Alex Velea, Antonia, Aurelian Temişan, Bodo, Connect-R, Cornel Ilie, Delia, Doru Todoruţ (Deep Central), Florin Ristei, Horia Moculescu, Jorge, Luminiţa Anghel, Loredana, Matteo, Marcel Pavel, Smiley, Miţă (Bere Gratis), Monica Anghel, Nico, Nicoleta Nucă, Rashid, alături de VH2 şi Andrei Tudor Band.
Printre cântecele incluse în program se numără „Domnişoară, nu pleca”, „Raiul e pe pământ”, „Convenţional”, „Când zâmbeşti” şi „Noapte albastră”.
Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca în 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. În 16 iunie, artistul a fost transferat la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare.
Sursă: www.romanialibera.ro