S-au scurs aproape zece ani de la trecerea ei în nefiinţă, iar imaginile care o înfăţişează fericită, pe scenă sau alături de iubitul ei, au emoţionat zeci de mii de fani. Laura Stoica a lăsat un gol de neînlocuit în muzica românească, dar şi în sufletele celor care au cunoscut-o.
Anul acesta ar fi împlinit 49 de ani şi ar fi trebuit să aibă o familie fericită, iar copilul ei ar fi împlinit zece ani. Laura Stoica s-a stins la vârsta de 38 de ani într-o seară de martie, după un spectacol organizat la Urziceni şi dedicat femeilor. În localitatea Sineşti, pe drumul de la Urziceni la Bucureşti, maşina, la volanul căreia se afla logodnicul ei, Cristian Mărgescu, a fost lovită frontal de o Dacie al cărei şofer, în vârstă de 22 de ani, adormise la volan. Impactul a fost nimicitor, iar Laura Stoica, iubitul ei şi şoferul Daciei şi-au pierdut viaţa.
Tragedia a şocat întreaga ţară, iar la înmormântarea artistei au fost aproximativ 2000 de persoane care au dorit să-i aducă un ultim omagiu. La zece ani de la accidentul nefericit, fotografiile cu Laura fericită, zâmbitoare şi fericită au devenit virale pe internet şi stârnesc emoţie printre cei care au iubit-o şi au apreciat-o.
Sursă: www.libertatea.ro