Mireia Lalaguna a fost încoronată sâmbătă Miss World, cu prilejul celei de-a 65-a ediţii a acestui concurs de frumuseţe, la Sanya, în China, relatează EFE, care aminteşte că nicio reprezentantă a Spaniei nu a mai câştigat acest titlu până acum.
Tânăra în vârstă de 22 de ani din Barcelona, studentă la Farmacie, s-a impus în faţa reprezentantelor Rusiei (Sofia Nikitciuk) şi Indoneziei (Maria Harfanti), care au ocupat locurile al doilea şi, respectiv, al treilea.
Mireia Lalaguna a declarat pentru EFE că juriul „a ştiut să găsească” cine este ea cu adevărat, pentru că membrii săi „căutau o frumuseţe interioară, nu numai exterioară”, anunţă Agerpres.
Miss World a dedicat această victorie bunicilor săi, care nu s-au putut deplasa în China, unde tânăra a fost însoţită de părinţii săi.
„Suntem foarte emoţionaţi, în al nouălea cer, ca şi ea”, a spus mama câştigătoarei, Encarna Royo.
Mireia are în faţă 12 luni de muncă în cursul cărora va călători prin diverse părţi ale lumii pentru a participa la acţiuni de caritate.
„Sper să am un an strălucit”, a spus Mireia Lalaguna, referindu-se la această nouă responsabilitate.
Mireia Lalaguna a fost aleasă şi cel mai bun top model al concursului, iar concurenta din Indonezia a fost premiată pentru acţiuni umanitare.
Pentru prima dată o reprezentantă a Spaniei câştigă concursul Miss World. În 1974, Amparo Muńoz, tot din Spania, a câştigat titlul de Miss Univers.
Sursă: www.libertatea.ro