Categorie: Autor:

FOTO / Tatal lui Kim Kardashian, apariţie controversată pe coperta Vanity Fair

Bruce Jenner, tatăl vitreg al lui Kim Kardashian, a realizat o controversată şedinţă foto ca femeie, dupa ce, in urmă cu o lună, a recunoscut că este transexual, conform vanityfair.com. Jenner a făcut o intervenţie chirurgicală la faţă pentru a avea nişte trăsături mai feminine. Fostul campion olimpic la decatlon a devenit în aprilie cel mai cunoscut american care a anunţat în mod public că este o persoană transgender.

Bruce Jenner, în vârstă de 65 de ani, a dezvăluit că se simte femeie într-un interviu acordat celebrei realizatoare de televiziune Diane Sawyer, într-o emisiune produsă de postul ABC.

„Oamenii mă privesc diferit. Unii pot să mă considere un bărbat macho, dar inima şi sufletul meu, ca de altfel tot ceea ce fac în viaţă, fac parte din persoana mea, iar acea parte feminină face parte din fiinţa mea. Este ceea ce sunt”, a adăugat fostul campion olimpic.

Cunoscut de generaţiile mai tinere în calitate de „patriarh” al familiei Kardashian, Bruce Jenner a acceptat să apară în emisiunea „20/20” a postului ABC pentru a pune capăt numeroaselor zvonuri şi speculaţii care au circulat în ultimele luni despre transformarea sa în femeie.

Anunţul făcut de Bruce Jenner a coincis cu o creştere în mediatizare de care se bucură persoanele transgender în societatea americană. Hollywood-ul a jucat un rol important în acest proces, introducând în producţiile sale personaje şi actori transgender. Actriţa transgender Laverne Cox joacă un rol principal în serialul „Orange Is the New Black” şi a apărut pe coperta revistei Time anul trecut, cu ocazia unui editorial publicat în paginile revistei, intitulat „America’s next civil rights frontier” („Următoarea frontieră a drepturilor civile din America”).

Bruce Jenner a spus că a aşteptat atât de mulţi ani înainte de a face acest anunţ, întrucât nu a dorit să îi dezamăgească pe oameni.

De trei ori căsătorit şi divorţat tot de atâtea ori, Bruce Jenner este tatăl biologic pentru şase copii şi tatăl adoptiv pentru alţi patru. El a spus că nu este gay şi că nu a întreţinut niciodată raporturi sexuale cu un bărbat.

Primele două soţii ale sale – Chrystie Crownover şi Linda Thompson – i-au transmis lui Bruce Jenner mesaje de sprijin, prin intermediul prezentatoarei Diane Sawyer. Cea de-a treia soţie a fostului campion olimpic, Kris Jenner, managerul şi mama vedetelor din reality show-ul „Keeping Up with the Kardashians”, difuzat de postul E!, nu a dorit să participe la această emisiune.

Unul dintre cele mai dificile momente pentru Jenner a avut loc în urmă cu 19 luni, atunci când jurnaliştii americani l-au urmărit în timp ce se îndrepta spre o clinică medicală unde urma să suporte o condrolaringoplastie, o intervenţie chirurgicală suportată de persoanele transgender pentru corectarea dimensiunilor mărului lui Adam. În acel moment, Bruce Jenner spune că a avut gânduri suicidare, întrucât dorea să scape de presiunea exercitată asupra lui de mass-media americană.

Dezvăluirea în faţa familiei sale a faptului că este o persoană transgender a decurs însă mult mai bine, iar cei mai mari dintre copiii lui şi-au exprimat în faţa camerelor de televiziune sprijinul pentru tatăl lor.

„Mă simt ca şi cum aş primi o versiune modernizată a tatălui meu”, a declarat unul dintre fiii săi, Brandon Jenner.

Fiica sa vitregă Kim Kardashian, cea mai cunoscută vedetă de reality-show din America, a fost „de departe, cea mai binevoitoare” şi persoana cu care a putut să vorbească cel mai uşor, a spus Bruce Jenner. Soţul acesteia, rapperul Kanye West, a jucat un rol decisiv în faptul că ea a acceptat atât de uşor condiţia de transgender a tatălui ei vitreg, a adăugat el.

Potrivit spuselor lui Bruce Jenner, Kim Kardashian l-a încurajat în felul următor: „Fato, trebuie să fii tare. Trebuie să arăţi bine!”.

Khloe Kardashian, o altă fiică vitregă a sa, a trecut însă prin momente dificile după dezvăluirea tatălui ei vitreg, întrucât „ea a suferit multe pierderi în viaţa ei”, a declarat Bruce Jenner.

Cele mai tinere dintre fiicele sale, Kendall şi Kylie Jenner, au trimis un mesaj de sprijin pentru tatăl său, difuzat în emisiunea „20/20”, în care au spus: „Tot ceea ce noi ne dorim este ca el să fie fericit. Dacă el este fericit, atunci şi noi suntem fericite”.

Bruce Jenner a devenit unul dintre cei mai proeminenţi atleţi americani din anii 1970 după ce a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Montreal, unde a doborât recordul mondial de puncte în proba de decatlon.

În acea perioadă, un alt sportiv a făcut senzaţie în presa americană: jucătorul de tenis Richard Raskind a anunţat în mod public că este o persoană transgender şi şi-a luat numele de Renee Richards. Cu toate acestea, în ultimele patru decenii, numărul persoanelor celebre care au anunţat în public că sunt persoane transgender a fost foarte mic. Cel mai recent caz este cel lui Chelsea Manning, fost soldat în armata americană, care a decis să devină femeie, după ce a fost condamnat pentru spionaj, întrucât a transmis o serie de documente confidenţiale site-ului WikiLeaks.

Viaţa lui Bruce Jenner alături de familia Kardashian şi cele opt sezoane ale reality show-ului „Keeping Up with the Kardashian” i-au adus acestuia o a doua perioadă de celebritate.

Potrivit revistei Variety, Bruce Jenner va avea de acum înainte propriul reality show, produs de postul E!, iar tranziţia lui către condiţia de femeie va fi documentată într-un serial care va fi difuzat în vara acestui an. Reality show-ul va fi difuzat în opt părţi, iar fiecare dintre acestea va avea o durată de o oră.

Sursă: www.romanialibera.ro