Maşina pe care o poţi cumpăra din România mai ieftin cu 5000 de euro decât în Germania!

Românii au ocazia să cumpere o maşină nouă mai ieftină decât în Germania! Compania Ford atacă direct piaţa românească cu noul SUV de clasă mică asamblat la Craiova începând cu luna octombrie a acestui an şi vine cu un preţ cu 5.000 de euro mai mic decât cel pe care l-a anunţat pentru Germania, potrivit reprezentanţilor unui dealer auto. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!

Aceştia susţin că au înregistrat deja precomenzi pentru noul model. Oferta este valabilă până la finalul anului, iar de la începutul anului viitor vor fi demarate şi livrările, potrivit ZF.ro.

Ford EcoSport, mai ieftin în România decât în Germania!

În România, noul EcoSport poate fi comandat în prezent de la dealeri cu un preţ de 13.600 de euro cu TVA, valabil pentru motorizarea de 1,0 litri Ecoboost de 100 CP, produs de asemenea tot la Craiova, şi echiparea Trend cu pachet de opţionale inclus.

În Germania, preţul de pornire pentru EcoSport este de 18.590 de euro cu TVA, tot pentru versiunea Trend, cu motor Ecoboost de 1,0 litri şi 100 CP.