Florin Piersic, în doliu. Actorul, devastat după moartea Ilincăi Tomoroveanu: “Toate lacrimile nu pot alina pierderea”

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
03/05/2019, 11:02
Florin Piersic, în doliu. Actorul, devastat după moartea Ilincăi Tomoroveanu: “Toate lacrimile nu pot alina pierderea”
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după moartea Ilincăi Tomoroveanu

O veste tristă a îndoliat lumea teatrului. În seara zilei de 2 mai, s-a stins din viață actrița Ilinca Tomoroveanu, la vârsta de 77 de ani. De îndată ce informația a fost făcută publică, reacțiile din partea colegilor de breaslă care au iubit-o și apreciat-o au început să curgă.

Florin Piersic, în lacrimi după moartea Ilincăi Tomoroveanu

Printre cei care au ținut să-și exprime regretul față de această situație nefericită se află și maestrul Florin Piersic. La aflarea veștii că Ilinca Tomoroveanu a încetat din viață, răpusă de o boală necruțătoare cu care se lupta de o vreme îndelungată, marele actor a scris un text extrem de emoționant, pe care l-a publicat pe contul personal de Facebook.

Florin Piersic mărturisește că a aflat azi-noapte de dispariția celei alături de care a jucat în nenumărate rânduri pe scena teatrului românesc. Totodată, maestrul a ținut să-i transmită un gând bun și soțului regretatei artiste, în aceste momente dureroase.

Ilinca Tomoroveanu s-a stins din viață la 77 de ani, după o lungă suferință
Ilinca Tomoroveanu s-a stins din viață la 77 de ani, după o lungă suferință

Mesajul emoționant scris de Florin Piersic după moartea Ilincăi Tomoroveanu

Da, da, știu! Am auzit de atâtea ori că moartea face parte din viață… doar mă trag dintr-o familie de preoți… dar, vă rog, vă rog să mă iertați că nu pot, nu vreau să învăț această lecție! Timpul vindecă orice rană?! Nu-i adevărat! Învățăm să trăim cu durerea de a fi pierdut pe cineva drag, într-o lume nouă care ne devine tot mai rece, tot mai străină. Ilinca, minunata mea parteneră și prietenă, «căprioara» scenei Teatrului Național, ce tare aș vrea ca cineva să îmi scrie că nu-i adevărat că tu nu mai ești, că a fost o glumă sinistră, îngrozitoare!… aștept, dar vorbele astea nu vin…

Ai debutat alături de mine în «Moartea unui Artist», ai fost sora mea, Oana, în «Apus de soare», unde am avut amândoi privilegiul de a fi alături pe scenă cu marele George Calboreanu, dar mai ales, ai fost minunata mea Katie, în «Heidelberg-ul de altădată». Traian Stănescu, partenerul tău de scenă, dar și de viață, spunea așa: «În tot teatrul românesc, nu există pereche mai frumoasă ca Ilinca și Florin». Te-am iubit, Ilinca în toate aparițiile tale pe scenă alături de mine și de toți colegii noștri minunați. Te iubesc și astăzi și voi iubi mereu amintirea ta. Sufăr grozav la gândul că tu nu mai ești. Dragul meu Traian, te îmbrățisez ca pe un frate, te țin aproape de inima mea, pentru că știu cât de mult ți-ai iubit soția! Toate lacrimile din sufletul meu, nu pot alina pierderea Ilincăi Tomoroveanu” , a transmis Florin Piersic, prin intermediu contului său de Facebook.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×