Au trecut 3 ani de la tragedia din „Colectiv”. 3 ani de la cea mai neagră noapte dintre nopțile de weekend din România postdecembristă. O noapte care trebuia să fie de relaxare, cântec, voie-bună și artificii s-a transformat într-un minut și o secundă în noaptea morții. Vieţi frânte, destine mutilate într-un minut şi o secundă.
Era vineri seară, 30 octombrie 2015 și formația „Goodbye to Gravity” își lansa albumul „Mantras of War”. În jur de 400 de persoane se bucurau într-un spațiu în care n-ar fi trebuit să intre nici jumătate. Muzică, voie bună, spectacol de lumini, artificii. Se cântă 4 piese, „Rise from the Fallen”, „The Cage”, „Unusual Suspects” şi „The Evil That Men Do”. La sfârșitul ultimului cântec amintit, ce titlu predestinat are!, începe tragedia. Filmul evenimentelor este terifiant….
22:02:01. Se aprind primele artificii, fixate pe stâlpul din dreapta schelei care susține scena, privind din sală spre scenă. Ard 13 secunde, timp în care aruncă scântei direct către un stâlp de susţinere a încăperii, aflat chiar lângă scenă.
22:32:00. Se aprind artificiile aflate lângă stâlpul din partea opusă, stânga, a schelei care susține scena. Ard 16 secunde, iar scânteile sunt direcționate direct către stâlpul de susţinere din partea stângă, în imediata apropiere a scenei.
22:32:16. Artificiile s-au stins, dar spaţiul dintre stâlpul de suţinere din dreapta şi scenă rămâne în continuare luminat! Lumina, care era, de fapt, foc, creşte foarte repede în intensitate și „înghite” o suprafaţă din ce în ce mai mare!
22:32:26. Tavanul dintre stâlpul de susţinere din stânga scenei şi scenă arde și încep să cadă bucăţi de foc din ce în ce mai mari.
22:32:35. Focul creşte foarte repede, vâlvătaia devine violentă, lumea se înghesuie cu disperare spre ieșire.
22:33:41. Focul s-a întins pe tot tavanul, în club se mai află încă multe persoane, strânse în jurul ușii prin care se iese în holul, de fapt un container, care duce spre salvare, spre viață. Și care devine, cu fiecare secundă trecută, al morții pentru că oamenii se călcă în picioare, se omoară la propriu, cu speranța că vor scăpa de un sfârșit cumplit. Fumul devine din ce în ce mai dens, focul înghite totul…
22:36:23. Este înregistrat primul apel la 112.
22:43:17. Ajunge primul echipaj de intervenție la fața locului, conform declarației lui Cristian Grasu, medic la Serviciul de Ambulanta București
Scenele care au urmat sunt greu de descris. Lupta pentru viață a dus la moarte. Groaznică, inimaginabilă. Dar reală. Fotografiile făcute la câteva minute după stingerea focului sunt greu de privit. Arși, striviți, sufocați au murit 26 de oameni. Al 27-lea a murit în drum spre spital. Dintre cei 172 de răniţi care au ajuns la spitale, au fost internaţi 157, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă: 50 la Spitalul Floreasca, 27 la Spitalul de Arși, 25 la Spitalul Municipal, 24 la Spitalul Bagdasar, 9 la Spitalul Sf. Ioan, 7 la Spitalul Colțea, 4 la Spitalul Elias, 4 la Spitalul Militar, 3 la Spitalul Sf. Pantelimon, 2 la Spitalul Grigore Alexandrescu, 1 la Spitalul Județean Ilfov, 1 la Spitalul Budimex.
Iar numărul morților a început să crească. În prima zi după focul ucigaș din „Colectiv” a crescut cu 3, într-o săptămână a ajuns la 45, într-o lună a atins cota funebră de 60, până la sfîrșitul anului plecaseră dintre noi 63… Ultimul deces a fost înregistrat pe 14 martie 2016, la spitalul Floreasca. De fapt, din păcate, nu a fost ultimul… La 1 an și 9 luni de la tragedia din 30 noiembrie 2015, pe 29 iulie 2017, un supraviețuitor, Răzvan, s-a sinucis, neîmpăcat cu darul pe care i l-a făcut Dumnezeu, a doua viață, dar pe care i l-a refuzat iubitei lui, Tina, ucisă de fum în seara fatidică… 65 de suflete nevinovate luate de o noapte de foc și groază.
30 noiembrie 2015
1 noiembrie 2015
2 noiembrie 2015
3 noiembrie 2015
7 noiembrie 2015
8 noiembrie 2015
9 noiembrie 2015
10 noiembrie 2015
11 noiembrie 2015
12 noiembrie 2015
13 noiembrie 2015
16 noiembrie 2015
19 noiembrie 2015
20 noiembrie 2015
21 noiembrie 2015
22 noiembrie 2015
13 decembrie 2015
15 decembrie 2015
21 decembrie 2015
14 martie 2016
(Listă preluată de pe www.romaniatv.net)