Fiica lui Dem Rădulescu își face debutul pe marile ecrane! În ce film joacă frumoasa actriță

Daniel Scripcaru   
în Stiri mondene
24/02/2020, 14:20
Fiica lui Dem Rădulescu își face debutul pe marile ecrane! În ce film joacă frumoasa actriță
Fiica lui Dem Rădulescu își face debutul pe marile ecrane. Sursa foto: Facebook

Așa tată, așa fiică! Irina Rădulescu, fiica celebrului actor Dem Rădulescu, și-a făcut debutul în cinematografie. Dacă pe scena teatrului este o prezență obișnuită deja de mai bine de 12 ani, iar sub lumina reflectoarelor se află de când avea 7 ani, Irina a tot amânat debutul în cinematografie.

Fiica lui Dem Rădulescu își face debutul pe marile ecrane

Regizorul Dorian Boguță a convins-o însă să joace în pelicula sa, Urma, unde are rolul principal și care va fi lansată în cinematografele din România pe data de 6 martie. Tânăra este de o frumusețe răptoare, iar talentul este pe măsura familiei din care vine. Și mama sa, Adriana Șchiopu, este tot actriță.

„Urma a fost prima experiență în cinema și a însemnat o inițiere, o aventură și, în final, o regăsire. Ocazii au mai fost în cinema, dar nu s-au concretizat și, oricum, nu de importanțța rolului din Urma”, spune Irina Rădulescu.

Irina Rădulescu o interpretează pe Ana

„Lecția cea mai importantă și cea esențială învățată de la tata este una simplă – pentru că în sticlele mici se găsesc esențele tari – să caut întotdeauna simplitatea și adevărul”, a adăugat actrița.

Regizorul a văzut în Irina exact personajul său din film, așadar nu a stat deloc pe gânduri și a ales-o pe tânără pentru a da viață personajului Ana.

„Am ales-o pe Irina în rolul Anei pentru că la castingurile repetate cu ea, la un moment dat, mi-am văzut personajul și nu pe Irina. Iar asta e tot ce-și poate dori un regizor de la un actor. Și mai e ceva: chiar dacă e la debut în lungmetraj, a dat dovadă de un profesionalism care, în combinație cu prospețimea unui debutant, dă rezultate excelente”, sa declarant  regizorul Dorian Boguță, aflat și el la debut în lungmetraj.

Irina Rădulescu este Ana, personajul feminin central din Urma, un policier cu accente de thriller despre secretele pe care le ascund cei de lângă noi. Când un pianist celebru dispare, un polițist pornește în căutarea lui și află treptat despre relațiile sale bizare și deciziile care au declanșat un vârtej de evenimente surprinzătoare. Din distribuție mai fac parte și Teodor Corban, Marin Grigore, Dragoș Bucur, Mădălina Ghenea, Lucian Ifrim, Liviu Pintileasa și István Téglás.

Irina Rădulescu este născută pe 14 octombrie 1986 şi este actriţă la Teatrul Mic din București. A copilărit în teatru, printre mari actori, iar Gina Patrichi i-a fost naşă de botez. Prima apariţie pe scenă a fost la vârsta de 7 ani, în rolul Astinax din Sfârşitul Troiei, de Walter Jens, în regia lui Vlad Mugur (1994). Din 2008, joacă pe scena Teatrului Mic.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×