Problemele par să se țină lanț de Oana Roman și în 2020. După anunțul separării definitive de Marius Elisei, bărbatul care i-a fost alături în ultimii 5 ani, vedeta se pregătea de o binemeritată vacanță alături de fiica sa. Și nu oriunde, ci în capitala Italiei, Roma, unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii.
Din păcate, planurile le-au fost date peste cap, pentru că Isabela a făcut din nou febră puternică, la fel cum s-a întâmplat și în ultimele zile ale anului trecut, când cele două s-au întors de la munte, unde plănuiau să petreacă Revelionul. Ca orice mamă devotată, Oana a vegheat-o pe micuță toată noaptea trecută și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca aceasta să se însănătoșească.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, fiica fostului premier Petre Roman le-a împărtășit prietenilor momentele dificile prin care trece. „O păzesc și mă rog să scadă febra mai repede”, a scris Oana Roman pe contul său de Facebook.
Problemele de sănătate ale Isabelei au survenit într-o săptămână în care vedeta a trebuit să înfrunte nenumărate cumpene. Pune, însă, toate aceste momente dificile pe seama energiilor negative primite din partea celor din jur, motiv pentru care a luat o decizie radicală. Nu va mai împărtăși nimănui „visele și planurile” sale, cu gândul că astfel toate răutățile vor rămâne la distanță.
„Am avut o săptămână urâtă cu multe energii negative pe care le-am resimțit din plin. Din păcate ele s-au prelungit și azi, când Isa a făcut febră și ne-am anulat mult așteptata vacanță la Roma.
De acum nu mai împart visele și planurile mele cu nimeni. Doar cu Universul ! Prea mult rău si energii negative printre noi pe aici pe Pământ!”, le-a mai transmis Oana Roman celor care îi urmăresc activitatea în mediul online.